Treceți la conținutul principal

România primește 11 mil. euro de la UE

Cei 500 mil. euro promiși de Comisia Europeană fermierilor după protestele din 7 septembrie 2015 de la Bruxelles au rămas, de fapt, doar 420 mil. euro. Din această sumă, România va primi 11,1 mil. euro. Cei mai mulți bani ar reveni Germaniei - 69,2 mil. euro și Franței - 62,9 mil. euro. Sume mari vor primi și Marea Britanie - 36,1 mil.euro, Olanda - 29,9 mil. euro, Polonia - 28,9 mil.euro și Spania - 25,5 mil. euro.



Cum se împart banii?

Din suma alocată României, MADR a propus ca 2,8 mil. euro să fie direcționate spre piața cărnii de porc, iar 8,3 mil. euro spre piața laptelui.

Inițial, echipa de la MADR se gândise ca banii să meargă către procesatorii de lapte, pentru stocarea privată a laptelui praf. În felul acesta ar fi crescut volumul de lapte cumpărat de procesatori de la producători. Propunerea a stârnit însă nemulțumiri în rândul crescătorilor de vaci de lapte, așa că s-a renunțat la idee.

„O propunere cu care nu a fost de acord nici un fermier. Crescătorii de vaci de lapte au spus că nu e posibil așa ceva. Adică, ei au de suferit de pe urma dispariției cotelor de lapte, a prețului la lapte care a scăzut dramatic și tot procesatorii să primească ajutor financiar?! Cum am văzut, Ministerul este deschis la propuneri, așa că ne rămâne o săptămână să ne gândim cum să fie împărțiți banii”, ne-a declarat Dumitru Grigorean, liderul crescătorilor de bovine de carne, după o întâlnire la MADR în 17 septembrie.

„O astfel de măsură presupune un control al prețului de achiziție la procesatori, ceea ce e greu de realizat. Subvenția trebuie acordată crescătorilor de animale, ei fiind cei care au resimțit cel mai mult efectele scăderii prețului la lapte, încă de anul trecut, pe fondul embargoului impus de Rusia. Dispariția cotei de lapte, de anul acesta, are de asemenea efecte devastatoare asupra producătorilor de lapte. Și, ca și când nu ar fi fost suficient, producătorii de lapte sunt afectați și de secetă”, afirmă și conducerea Federației Agrostar.


Laptele livrat, criteriu de acordare a sprijinului

Mihai Puțintei, șeful APIA, spune că „România încă analizează cum poate folosi cât mai eficient acest plafon. Va fi un ajutor suplimentar acordat celor din domeniul producerii laptelui, nu procesatorilor. În 2009, România a mai beneficiat de un astfel de ajutor, de 5 milioane de euro, iar modalitatea prin care banii au fost puși la dispoziția fermierilor a avut în vedere cantitatea de lapte livrată pentru procesare. Va fi și acum unul dintre criteriile care va sta la baza deciziei de repartizare a sumelor.”

O nouă întâlnire între ministrul Agriculturii și liderii producătorilor de lapte, pentru a discuta cum se împart banii, era programată în săptămâna 21-27 septembrie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au început plățile pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016

APIA informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
De asemenea, anunțăm potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie - 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.
Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.
Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii…