Treceți la conținutul principal

Fermierii, supăraţi pe Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii vrea să introducă, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, plata din bani publici a cotizaţiei pentru reprezentarea la nivel Uniunii Europene a unor organizaţii profesionale. Se urmăreşte, astfel, reprezentarea artificială a fermierilor în grupurile de dialog civil de la nivelul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.



Federația AGROSTAR cere Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) retragerea imediată a proiectului de Hotărâre de Guvern care prevede plata cotizațiilor organizațiilor profesionale/interprofesionale neguvernamentale din domeniul agricol pentru reprezentare la nivel UE, întrucât consideră că nu trebuie cheltuiți bani publici pentru reprezentarea acestora (organizații din care fac parte cele mai mari companii din domeniul agro-alimentar din România) la nivel European.

“Organizațiile profesionale/interprofesionale care au drept scop reprezentarea intereselor membrilor săi trebuie să aibă capacitatea să își plătească cotizațiile la structurile europene la care sunt afiliate din cotizațiile membrilor, și nu din bani publici. Dacă nu sunt capabile să facă acest lucru, înseamnă că ori nu au membri, ori membrii pe care îi au nu își plătesc cotizația considerând că organizația nu le reprezintă interesele. Prin acest act act normativ, considerăm că se urmărește reprezentarea artificial a fermierilor în grupurile de dialog civil de la nivelul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, iar graba cu care se face acest lucru, nerespectându-se termenul legal de intrare a legii în vigoare, ridică mari semen de întrebare”, declară secretarul general al AGROSTAR, Horațiu Raicu.”

Ce prevede proiectul de HG:

Art. 3 (1): “Valoarea totală maximă anuală a sumei pentru plata cotizaţiilor şi serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar este de 3.150 mii lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”.
(2) “Suma alocată pentru plata cotizaţiilor şi serviciilor lingvistice aferent trimestrului IV al anului 2015, este de maximum 550,707 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2015”.
Art.8 din proiectul de HG întocmit de MADR: „Sumele anuale necesare susținerii financiare a beneficiarilor prezentei hotărâri se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita plafoanelor bugetare aprobate anual cu această destinație, laTitlul 40 „Subvenţii”, articolul 40.15 „ Sprijinirea producătorilor agricoli”.

„Organizațiile profesionale/interprofesionale la care face referire actul normative sunt organizații constituite în baza unei OG din anul 2000 (OG 26/2000) care prevede că acestea pot obține bani de la bugetul de stat, doar dacă sunt de utilitate publică, ceea ce nu este cazul. Doar dacă prin această HG inițiată de Ministerul Agriculturii li se recunoaște și acest statut. Afilierea la o federație sau confederație europeană ține de fiecare structură sindicală sau patronală în parte și de interesele economice și sociale ale fiecăreia. De ce să plătim de la bugetul de stat ca, de exemplu, să fie reprezentate interesele unor entități private, potente financiar, în structurile de la nivelul UE? AGROSTAR este afiliată europen la două structuri de prestigiu, UITA și EFFAT, și își plătește din surse proprii cotizațiile”, declară Horațiu Raicu.

Federația atrage atenția că există patronate din domeniul agricol care nu respectă legislația națională și au refuzat să încheie contractul colectiv de muncă, agricultura fiind singura ramură care nu are un contract colectiv de muncă, dar vor să beneficieze de bani publici pentru reprezentare în grupurile de dialog civil ale Comisiei de Agricultură de la nivelul UE.

Federația AGROSTAR a înaintat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă prin care îi solicită renunțarea la acest act normativ.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…