Treceți la conținutul principal

Seceta sărăcește structura de culturi

Nici n-am intrat bine în anotimpul cald, că seceta a început să pună la încercare nervii fermierilor. Prognozele agrometeorologice au anunțat o vară fierbinte pe întreg teritoriul agricol al țării, iar Moldova este sub semnul secetei pedologice extreme încă din luna mai.  



Lipsiți de posibilitatea de a iriga, fermierii se gândesc serios să schimbe structura de culturi și să renunțe la unele specii agricole.
Adrian Romgetdacus Bârdiganu, fermier din județul Brăila, era tare cătrănit. „Lipsa de apă din sol e o problemă mare la grâu; acum când este mare nevoie de apă pentru a alimenta bobul, cred o să avem probleme cu greutatea hectolitrică; avem ceva substanțe ajutătoare, dar fără apă nu știu ce o să se întâmple. Orzul a plecat deja spre faza finală, probabil că în două-trei săptămâni o să intrăm la recoltat”, ne declara producătorul agricol la finalul lunii mai.
Fermierul a cultivat orz pe 65 de hectare. După cum ne spune, starea plantelor e și bună, și proastă, după cum au iernat culturile. „În luna aprilie a venit o brumă foarte târzie și unde ne-a prins pe grinduri mai înalte, ne-a mai «ars» din cultură, au apărut pete pe aparatul foliar, iar pe terenurile nisipoase au fost temperaturi de -2oC care ne-au stresat plantele.
Adrian Romgetdacus Bârdiganu voia să renunțe și la o suprafață de peste șapte hectare de floarea-soarelui, din cauză că plantele nu răsăriseră. „Aștept o brumă de ploaie ca să întorc cultura, voi semăna tot floarea-soarelui high-oleică. Porumb nu am pus anul acesta și mă felicit, am văzut la vecinii mei plantele în 10 frunze care încep să se usuce din pricina lipsei de apă. De la anul voi renunța să mai cultiv orz, nu mă ajută nici vremea, dar nici terenurile; sunt sărăcăcioase și se lucrează destul de greu. Și ar mai fi ceva de spus: la o producție medie de circa 4 tone la hectar, cât realizez aici, nu acopăr cheltuielile”, a susținut cultivatorul agricol.

Proiectele care i-au distrus viața
Brăileanul face alergie când vine vorba despre proiectele europene. A pățit-o de două ori. După ce s-a fript, acum suflă și-n iaurt, cum vine vorba, adică nici nu mai vrea să audă de proiecte europene. „În urmă cu câțiva ani, am avut două proiecte; unul pe Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri și celălalt pe Măsura 312 - Prestări servicii în agricultură și tot atâtea procese cu fostul APDRP - actualul AFIR. Pe primul l-am câștigat în instanță, dar m-a ținut blocat un an de zile. Cu cel de-al doilea este mare deranj. Am avut nu mai puțin de patru controale până în 2014 - de la Antifraudă, de la Audit - și totul a fost OK, dar acum, în acest an, a mai venit și al cincilea de la AFIR și a constatat că nu este bine ce a fost înainte. Funcționarii m-au găsit vinovat și m-au somat să dau banii înapoi, iar suma nu este deloc de neglijat, e vorba de 200 mii de euro. Dumnezeu să-i mai înțeleagă!”, a răbufnit fermierul, aflat pe post de... Stan Pățitul.
Acum Adrian Romgetdacus Bârdiganu nu mai știe ce să facă. Trebuie să se adreseze instanțelor de judecată. Alți bani, alt an blocat, alți nervi consumați, alt stres...

Nicu Calmuc: „Statul ne jupoaie precum pielea de pe oaie!”
Inginerul Nicu Clamuc, agricultor din județul Galați, este nemulțumit de felul în care inspectorii de la Finanțe interpretează legile fiscale. „Am avut de recuperat 2,3 miliarde lei vechi, reprezentând returnare de TVA. În control, cei doi oficiali ai Direcției de Finanțe mi-au dat jos vreo 300 de milioane de lei vechi pe motiv că nu sunt culturile profitabile?! «Nu putem să-ți dăm banii pentru culturile care înregistrează pierdere!», au spus inspectorii de la Finanțe. Eu, per ansamblu, în fermă, mă închid destul de bine, am în structura de producție 12 culturi, dar la mazăre și coriandru am ieșit prost. La noi este o zonă improprie pentru a face performanță în agricultură, terenul este frământat, solul este de categorii inferioare și nu avem posibilități de irigare. Eu consider că nu este normal să nu mi se returneze TVA; ca să obțin producție, eu fac cheltuieli, trebuie să le recuperez, agricultura este o afacere ce incumbă o mare doză de risc”, susține fermierul gălățean, revoltat că de circa două luni așteaptă să primească aproape un miliard de lei vechi subvenții pentru cultura verde și ajutorul pentru motorină. „Statul ne jupoaie precum pielea de pe oaie!”, concluzionează Nicu Calmuc.

„Trăim în România reală și birocrația ne omoară tot timpul!”
Vasile Dicu, ciupercar din județul Galați, își arată nemulțumirea legată de faptul că este impozitat de către Fisc ca și cum ar cultiva o suprafață de pământ. Iată cum ne explică drumul mișcării hârtiilor prin hățișul unei birocrații excesive și interpretarea obtuză a organelor fiscale. „Eu nu dețin teren agricol, cresc ciuperci în spații protejate. Conform legistației în vigoare trebuie să mă înscriu în Registrul fermelor. Deci, fac o hârtie ca să fiu trecut în Registrul fermelor. Dar, ca să mă înscriu în Registrul Fermelor, trebuie să fiu înscris la APIA. Atunci fac o cerere la APIA prin care solicit subvenție pentru cultivarea ciupercilor, o înregistrez, dar mi se spune că se acordă sprijin pentru ciuperci! Cu hârtia care mi se eliberează mă duc la Registrul fermelor, arăt că sunt înregistrat la APIA, dar nu primesc subvenție. Mai apoi, în baza acelei declarației de la APIA, vine ANAF și mă impozitează ca și cum aș cultiva pământ! Dar eu nu am teren agricol! Eu nu cultiv pe sol, pe pământ! Asta este România reală! Parafrazând o «teleexpresie» care a făcut epocă, pot spune că  noi, fermierii, trăim în România reală și birocrația ne omoară tot timpul!”, conchide gălățeanul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…

După inundații, secetă! 136.000 ha raportate la MADR

136.000 ha au fost raportate la MADR ca fiind afectate de secetă până la începutul lunii august 2016, dar suprafețele sunt mai mari și vor crește în continuare, a anunțat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pe 4 august.

„În acest moment, ce ne-a sosit la minister ca suprafețe, sunt 136.000 de hectare afectate în proporție 30-70% de secetă. Rămâne însă să vină toate solicitările. Chiar îmi spunea cineva că în nordul țării e secetă foarte serioasă și încă nu au ajuns de acolo solicitările, deci ne așteptăm de acolo la suprafețe mult mai importante”, a spus Irimescu, după o întâlnire cu reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Irimescu a precizat că, la inițiativa premierului Cioloș, s-a stabilit o schemă de minimis prin care se vor acorda 32 milioane lei pentru subvenționarea irigațiilor.


Vasile Dîncu: Seceta NU va afecta sever prețurile alimentelor!

Pe 28 iulie 2016, după videoconferința cu prefecții pe tema secetei, vicepremierul Vasile Dîncu a…