Treceți la conținutul principal

Fermierii pot depune cererile unice de plată pentru anul 2015

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează, joi, într-un comunicat de presă, că a început Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015. APIA face precizarea că, în urma solicitărilor adresate Comisiei Europene de către mai multe state membre, comisarul european Phil Hogan a propus posibilitatea prelungirii termenului final de depunere a cererilor unice de plată, până la data de 15 iunie 2015, fără penalizări.



Beneficiarii plăţilor sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit legislaţiei în vigoare.

În cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor sunt membrii asociaţiei care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa concesionată/închiriată, iar dovada utilizării legale a acestor suprafeţe de pajişti de către fiecare membru al asociaţiei o constituie copia de pe contractul de concesionare/închiriere şi centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare şi numărul de animale pe fiecare membru al asociaţiei Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) şi/sau împrumutate spre folosinţă.

APIA menţionează că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare şi/sau, după caz, să deţină un număr minim de animale.

De asemenea, pentru sere şi solarii, suprafaţa minimă a exploataţiei trebuie să fie de de 0,3 hectare, iar suprafaţa minimă a parcelelor de 0,1 hectare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor.

Potrivit APIA, aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere. În plus, solicitantul trebuie să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe toată suprafaţa fermei.

În Campania 2015 se poate utiliza aplicaţia IPA Online, prin intermediul căreia fermierii deja înregistraţi la APIA în campaniile precedente, şi care intenţionează să solicite sprijin pe suprafaţă în acest an, prin acces la internet, pot să completeze electronic cererea unică de plată.

Fermierii care nu au mai depus cereri de plată în anii trecuţi, trebuie mai întâi să se înregistreze la APIA în Registrul Unic de Identificare şi apoi pot depune cerere unică de plată prin intermediul aplicaţiei IPA online. Aplicaţia IPA Online pune la dispoziţia fermierilor rezultatele controalelor pe teren din anii anteriori, avertizări privind calitatea digitizării parcelelor agricole şi avertizări privind respectarea anumitor cerinţe de eco-condiţionalitate. Totodată, aplicaţia IPAOnline informează fermierul dacă parcelele digitizate sunt situate în zone eligibile pentru plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală.

Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Comentarii

  1. Buna ziua, am o intrebare legata de de subventia la animale; vreau sa transfer animalele aflate in proprietate tatalui meu (bovine) pe mine si nu stiu cum sa procedez ca sa nu pierd subventiape anul 2015 ?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…