Treceți la conținutul principal

Una dintre cele mai mari ferme din Botoşani a intrat în insolvenţă cu datorii de 5 milioane de euro



Una dintre cele mai mari ferme ce exploata peste 800 de ha de teren agricol a ajuns în insolvenţă cu datorii uriaşe.

Este vorba despre societatea Andimir Top SRL, din comuna Ripiceni, ce a intrat în insolvenţă în cursul anului trecut.

La începutul acestei luni lichidatorul judiciar a publicat tabelul definitiv al creditorilor. Astfel, datoriile totale ale firmei se ridică la 22.482.448 de lei.

Cei mai mulţi bani îi solicită colaboratorii, respectiv Agroland Chim SRl, din aceeaşi comună, 4,3 milioane de lei, firma suceveană Nord Carmen SRL, 2,5 milioane de lei, firma bucureşteană Cargill Agricultura SRL, 1,1 milioane de lei.

Un alt mare creditor este BCR cu 1,2 milioane de lei, dar şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, cu 270.000 de lei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sorin Radu, noul nume vehiculat pentru a prelua portofoliul de secretar de stat în locul lui George Turtoi. Marius Faur în continuare în cărți pentru șefia APIA

Surse apropiate premierului României, Dacian Cioloș, au precizat sub semnul anonimatului că Sorin Radu, fostul director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, ar fi următorul pe lista ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, pentru a fi secretar de stat responsabil cu fondurile europene, practic succesorul lui George Turtoi care a demisionat cu ceva zile în urmă.
„Deocamdată se vrea aducerea lui Sorin Radu, care a fost la Centrul Regional Nord, Satu Mare. Este foarte bun pe fonduri europene; s-a agreat cu premierul. Cei de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare au cea mai bună absorbție, cei de la conducerea Ministerului Agriculturii îl știu de ani de zile. Este un tip super OK, nu este intrat în nimic, nu are probleme de niciun fel”, au spus sursele guvernamentale.

Informația confirmă spusele lui Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, care a declarat pentru un post de televiziune că …

Iarna grea, omătul mare - semne rele pentru anul agricol

Temperaturile extrem de scăzute de la începutul acestui an spulberă şansele unui an agricol bun. Unele culturi sunt compromise în totalitate, iar altele, în proporţii de 30-50%.

Încă de la sfârşitul anului trecut, fermierii şi chiar ministrul de atunci al Agriculturii, Valeriu Tabără, avertizau că anul agricol 2012 nu va fi deloc unul uşor. Seceta din a doua jumătate a lui 2011 a compromis complet producţia de rapiţă şi a afectat întregul sector al cerealelor. Gerul şi cantitatea uriaşă de zăpadă de la începutul acestui an îşi vor pune şi ele amprenta asupra producţiei agricole din 2012.

Primul bilanţ al îngheţului

Deocamdată, nu există un bilanţ final al daunelor cauzate de fenomenele meteo extreme, însă fermierii spun că, şi în contextul unei primăveri favorabile, pagubele produse până în acest punct nu se mai pot remedia. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prezentat, săptămâna trecută, primele statistici oficiale conform cărora, până în acest moment, sunt afectate …

Intalnire de lucru cu crescatorii de ovine si caprine privind subventiile din 2011

Valeriu Tabara, ministrul agriculturii, s-a intalnit, miercuri 30 martie 2011, cu reprezentantii Federatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania Romovis 2000, la sediul Ministerului Agriculturii.

Principalele teme abordate cu aceasta ocazie au fost elaborarea Normelor Metodologice privind schemele de sprijin prin Platile Nationale Directe Complementare (CNDP) pentru sectorul ovine/caprine pentru anul 2011 si masurile 112 – Instalarea tinerilor fermieri si 141 – Sprijin pentru fermele de semi-subzistenta, cuprinse de Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR).

Astfel, au fost discutate termenele de depunere a cererilor pentru CNDP ovine/caprine si perioadele de efectuare a controlului in teren. Reprezentantii ministerului au precizat ca una dintre problemele care necesita clarificare este cea a numarului de animale existent, iar efectivul eligibil pentru care se solicita sprijin trebuie verificat prin controlul in teren.

In ceea ce priveste masurile din PNDR, s-au purtat …