Treceți la conținutul principal

TVA redus și la lapte și lactate?

Reducerea TVA la 9% pentru lapte și lactate va fi luată în considerare doar după ce producătorii și procesatorii de lapte vor ajunge la un consens, a motivat ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, faptul că măsura nu a fost inclusă în propunerea de modificare a Codului Fiscal. Acesta a precizat că impactul bugetar al reducerii TVA la lapte și lactate nu va fi foarte mare. 



Pro Agro, Romalimenta și APRIL cer TVA 9% pe tot lanțul
Federațiile ProAgro și Romalimenta au anunțat, la finalul lunii februarie 2015, că vor propune Ministerului Finanțelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% și pentru lapte și produse din lapte, alături de carne, produse din carne și legume-fructe. „Noi o să facem propunerea către MFP astfel încât reducerea TVA să se aplice pe tot lanțul, de la furaje la produse ambalate, începând cu sectorul cărnii și al produselor din carne, lapte și produse din lapte și legume-fructe”, a spus Alex Jurconi, președintele Federațiai Naționale Pro Agro.
Și Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a transmis o scrisoare către ministerele Finanțelor și Agriculturii, dar și către Parlament, în care solicită reducerea TVA la 9% și la lapte și produse lactate. „Reafirmăm poziția noastră care pledează pentru un nivel scăzut al TVA, de 9%, pentru lapte materie primă și produse lactate. (...) APRIL, ca reprezentant al industriei de procesare a laptelui, solicită completarea proiectului de Cod Fiscal cu introducerea cotei reduse de 9% și la lapte crud, lapte pasteurizat, produse și subproduse lactate, precum și derivatele acestora”, se arată într-un comunicat al APRIL, citat de Agerpres.
„Excluderea laptelui și lactatelor din măsurile de reducere a TVA va perpetua concurența inegală între produsele din UE și cele românești comercializate pe piața autohtonă, concurență accentuată după instituirea embargoului impus de Rusia. Situația dificilă în care se află producția primară de lapte și industria lactatelor din România va fi supusă unui nou șoc odată cu desființarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015”, afirmă Dorin Cojocaru, președintele APRIL, în documentul citat.

TVA redus, din octombrie?
Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, aflat în dezbatere publică, TVA urmează să scadă de la 24% la 20%, din 1 ianuarie 2016 și la 18%, de la 1 ianuarie 2018. Pentru carne, legume, pește și fructe, TVA urmează să fie redusă la 9%.
Alex Jurconi, președintele Federației Pro Agro, este optimist că TVA redusă va putea fi aplicată din octombrie 2015, după încheierea acordului cu FMI. „Din informațiile pe care le deținem până în prezent, din octombrie se poate aplica TVA de 9%. Cât suntem sub acord cu FMI nu se va întâmpla nimic, adică până în septembrie, dar din octombrie este posibil”, a spus Jurconi, citat de Agerpres.

Ce vor producătorii de lapte?
Mircea Ciurea, administrator Cooperativa Someș Arieș: „Dacă se scade TVA la lapte, o să ne afecteze, vom pierde, pentru că noi cumpărăm input-urile cu TVA de 24% și o să recuperăm doar 9%. Dacă ar fi 9% la produsele de pe raft ar fi altceva. (...) Pentru puterea de cumpărare, să fie produsele lactate la raft cu 9% ar fi bine pentru consumatori.”
Nicușor Șerban, președinte Asociația Holstein RO: „Reducerea TVA ar trebui să se facă la produsele lactate la raft, nu la laptele materie primă, pentru că tot efortul de TVA îl iau în spate fermierii și nici nu garantează nici un mecanism că va scădea laptele la raft. Noi avem experiența de la cereale. Fermierii cumpără toate input-urile cu TVA 24%. Vânzând laptele fără TVA, rămân descoperiți cu această diferență pe care trebuie să le-o acopere statul în 45 de zile sau să realizeze compensări cu anuimte datorii pe care le au la buget. Din punctul meu de vedere și al multor fermieri cu ferme mari, este corect să se reducă TVA doar la produsele din lapte, nu și la fermieri, care sunt cei mai oropsiți din toți cei de pe lanțul de producție - producători, procesatori și vânzători. Și așa prețul laptelui acoperă la limită costul de producție.”
Gavrilă Tuchiluș, administrator Agrimat Matca, jud. Galați: „Eu sunt pentru TVA zero la lapte, ca la cereale, și eu am grijă să compensez, pentru că am și altă activitate pe lângă producerea de lapte. Sau cer recuperarea TVA-ului de la stat, dar atunci și procesatorul trebuie să reducă prețul. TVA ar trebui scăzut la tot ce înseamnă input-uri, și la lapte și la lactate”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.