Treceți la conținutul principal

Peste 100 de apicultori vor participa la Târgul Național al Mierii în perioada 20 - 22 martie

Peste 100 de apicultori din toate colțurile țării vor participa la ediția a 12-a a Târgului Național al Mierii, organizat în perioada 20 - 22 martie 2015 pe platforma Apicolă Băneasa, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

„Până la această dată avem deja 90% din spații ocupate și sperăm ca până miercuri să depășim 100 de expozanți la fel ca în anii anteriori. Chiar dacă anul acesta o parte dintre producătorii de utilaje au mai renunțat să participe, apicultorii vor veni în număr mare pentru că vor să își promoveze mierea și produsele apicole”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Mierea ar putea fi inclusă pe lista alimentelor cu TVA 9%
Președintele ACA susţine că anul acesta sunt semnale pozitive pentru apicultura românească în condițiile în care autoritățile au decis, pe de o parte, neimpozitarea mijloacelor utilizate în transportul stupilor, iar pe de altă parte, mierea ar putea fi inclusă pe lista alimentelor cu TVA 9%. „Am avut întâlniri cu cei de la Ministerul de Finanțe și i-am convins să treacă în Codul Fiscal neimpozitarea mijloacelor de transport de toate categoriile specializate în transportul stupilor, dar și în ceea ce privește realizarea inspecției tehnice periodice odată la trei ani și nu la un an, cum este în prezent, pentru că noi folosim aceste mijloace de transport doar parțial, circa două — trei luni pe an. De asemenea, avem promisiuni și pentru reducerea TVA la miere la 9%. Cred că sunt semnale pozitive pentru apicultura românească în acest an. Este un sector care nu cere mult, dar aduce foarte mult”, a subliniat Fetea, potrivit Agerpres.

Apicultorii români au solicitat autorităților de mai bine de cinci ani reducerea TVA la miere în vederea diminuării evaziunii fiscale din sector, estimată la 35-40%, dar și pentru creșterea consumului de produsele apicole pe piața internă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au început plățile pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016

APIA informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
De asemenea, anunțăm potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie - 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.
Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.
Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii…