Treceți la conținutul principal

Eşti un fermier mic? Ai dreptul la un ajutor financiar de 15.000 de euro

Micii fermieri pot să primească 15.000 de euro, bani europeni, pentru achiziţionarea de echipamente agricole. Condiţia obligatorie este ca fermierul să folosească exploataţia agricolă timp de 10 ani.

Dimensiunea fermei trebuie să se încadreze între 8.000 şi 11.999 SO (valoarea producţiei standard). Fermierul trebuie să aibă înregistrată ferma cu cel puţin 24 de luni înainte de solicitarea banilor, să prezinte un plan de afaceri şi să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află ferma. În cazul fermelor din sectorul zootehnic, în planul de afaceri trebuie să fie incluse amenajări minime de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu.

Sprijinul financiar este nerambursabil şi se acordă în două tranşe astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% în maxim 3 ani de la primirea deciziei de finanţare. Înainte de încasarea celei de-a doua tranşe, fermierul trebuie să demonstreze că producţia proprie comercializată a fost în procent de 20% din valoarea primei tranşe. Indiferent că deţine o fermă de producţie vegetală, una de creştere a animalelor sau o exploataţie pomicolă, fermierul are dreptul o singură dată la acest ajutor.

Submăsura 6.3 dezvoltarea fermelor mici face parte din pachetul de măsuri din PNDR 2014-2020 care aşteaptă, săptămâna aceasta, aprobarea Comisiei Europene.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când şi cum se aplică fertilizarea fazială

Lucrările la zi în agricultură

Loturile experimentale şi comparative cultivate pe suprafeţe întinse în cadrul TCE 3 Brazi reprezintă un fel de şcoală pentru toţi cei din judeţul Neamţ. O spun chiar fermierii care au avut şansa de a folosi ceea ce au experimentat specialiştii de aici în materie de tehnologie, dar şi de soiuri şi hibrizi. Inginerul care coordonează activitatea celor patru ferme din Neamţ ale TCE 3 Brazi este Vasile Iacob, cel cu care discutăm în rândurile de mai jos despre lucrările de întreţinere a culturilor de toamnă şi despre cum pregătim campania de primăvară.

Când şi cum se aplică fertilizarea fazială

- Să vorbim mai întâi despre culturile de toamnă. Ce tip de fertilizare aplicaţi şi care este momentul optim?

- Noi am început deja fertilizatul, în primul rând la rapiţă şi apoi la cerealele păioase. Obligatoriu începem cu fertilizarea la păioasele care au fost semănate mai târziu, pentru a stimula înfrăţirea. În cazul celor care sunt bine înfrăţite, aplicăm îngrăşămint…

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…

După inundații, secetă! 136.000 ha raportate la MADR

136.000 ha au fost raportate la MADR ca fiind afectate de secetă până la începutul lunii august 2016, dar suprafețele sunt mai mari și vor crește în continuare, a anunțat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pe 4 august.

„În acest moment, ce ne-a sosit la minister ca suprafețe, sunt 136.000 de hectare afectate în proporție 30-70% de secetă. Rămâne însă să vină toate solicitările. Chiar îmi spunea cineva că în nordul țării e secetă foarte serioasă și încă nu au ajuns de acolo solicitările, deci ne așteptăm de acolo la suprafețe mult mai importante”, a spus Irimescu, după o întâlnire cu reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Irimescu a precizat că, la inițiativa premierului Cioloș, s-a stabilit o schemă de minimis prin care se vor acorda 32 milioane lei pentru subvenționarea irigațiilor.


Vasile Dîncu: Seceta NU va afecta sever prețurile alimentelor!

Pe 28 iulie 2016, după videoconferința cu prefecții pe tema secetei, vicepremierul Vasile Dîncu a…