Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2015

Eugen Gonțea: Medicii veterinari concesionari ne cer 2 lei pe cap de animal pentru lista cu animalele crotaliate

Medicii veterinari concesionari din țară ar profita de situația neclară din baza de date cu animalele eligibile la plată de la ANSVSA. Ei dețin propria evidență și le cer acum fermierilor 2 lei pe cap de animal dacă vor lista cu animalele înregistrate și crotaliate.



Fermierii spun că au nevoie de listă ca să o poată confrunta cu efectivele de animale, oi capre, vaci, pe care le au în ferme. Într-un an, de exemplu, la o mie de oi, o sută își pierd crotaliile. Animalele trebuie crotaliate din nou pentru ca fermierul să-și primească subvențiile.

Medicii veterinari ar trebui să ofere gratuit această listă. Dar nu se întâmplă așa. Crescătorii noștri sunt nevoiți să dea 2 lei pe cap de animal ca să o obțină, spune Eugen Gonțea, președintele Federației Oierilor de Munte. Fermierii povestesc că medicii veterinari le eliberează o chitanță pentru banii dați. Dar pe chitanță ar scrie “servicii sanitar-veterinare”.

SUA: Exporturile de grâu au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani

Exporturile de grâu ale SUA au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, demonstrând că fermierii nu reuşesc să facă faţă concurenţei cultivatorilor de grâu din străinătate, transmite Bloomberg.

După doi ani de recolte record, în săptămâna care s-a încheiat la 19 martie exporturile de grâu ale SUA au scăzut la cel mai redus nivel din 1990, arată datele oficiale. ”Aprecierea dolarului va continua să afecteze exporturile SUA şi majorarea fermierilor se aşteaptă să înregistreze pierderi”, a avertizat Sterling Liddel, analist în cadrul Rabobank International.
„Exporturile de grâu ale SUA au scăzut cu 74% faţă de perioada similară din 2014, la 102.341 tone metrice”, a anunţat Departamentul Agriculturii din SUA. Este cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani.



În perioada 31 mai 2013-31 mai 2014, SUA au livrat 31,497 milioane de tone de grâu, făină şi produse din grâu, în timp ce exporturile UE au ajuns la 31,925 milioane de tone. Pentru 2015, sunt estimate în SUA vânzări de 25 mil…

Instituţiile publice vor putea accesa fonduri europene pentru promovarea vinurilor

Instituţiile publice vor putea avea acces la fondurile europene alocate pentru măsurile de promovare din programul naţional de sprijinire a sectorului vitivinicol 2014-2018, dacă se vor asocia cu una sau mai multe organizaţii profesionale din sector, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).



Acest proiect aduce completări Hotărârii Guvernului nr. 578/2014 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014 - 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din data de 18 iulie 2014.

Astfel, se introduc două alineate noi, alineatele 11 şi 12, cu următorul cuprins: "Pentru măsura prevăzută la articolul 2, lit. b) beneficiarii sunt producătorii din sectorul vitivinicol - persoane juridice, forme asociative profesionale ale producătorilor din sectorul vitivinicol şi/sau organizaţii interprofesionale din sectoru…

Săptămâna protestelor: Fermierii iau cu asalt capitala și vor cere demisia unor șefi din Ministerul Agriculturii!

Sindicatele mizează pe 3.000 de crescători de animale la protestul de pe 2 aprilie din București. Liderii sindicali cer demisia secretarului de stat Daniel Botănoiu, a Mariei Toma, șefa Direcției Organizări de Piață din sectorul zootehnic și a directorului general adjunct Gheorghe Neață.

Doamna Maria Toma ar trebui să demisioneze singură. A fost pe la APIA, a încurcat și acolo treburile și au angajat-o la Minister. De Neață, ce să mai vorbim?! Nu se pricepe deloc. Iar Daniel Botănoiu, la fel ca Maria Toma, e cazul să se gândească la demisie, e revoltat Marcel Andrei, liderul Sindicatului Național al Crescătorilor de Oi și Capre.

Fermierii spun că le-a ajuns cuțitul la os și că problemele lor au fost prea mult amânate. Ajutoarele naționale tranzitorii, care nu au ajuns nici acum la fermieri, diminuarea cuantumului acestora, întârzierea deschiderii sesiunii de depunere a cererii unice de plată, Ordinul ministrului, legat de schemele de plată, conceput în defavoarea fermierilor, o cerere…

30 martie: Ministrul Daniel Constantin cheamă fermierii la mediere!

Ministrul Agriculturii cheamă fermierii la mediere. Daniel Constantin încearcă să potolească spiritele și să-i determine pe crescătorii de animale să nu mai protesteze pe 2 aprilie.

Luni, la ora 10, suntem chemați la Ministerul Agriculturii la o mediere. Ne vom prezenta, dar nu mai avem ce să negociem. Suntem mințiți și amânați din februarie, acuză Marcel Andrei, liderul Sindicatului Național al Crescătorilor de Oi și Capre.

Noi nu am fost până acum amăgiți așa de funcționarii din Minister. Nu înțelegem ce se întâmplă? Dacă am făcut propuneri legate de schemele de plată și nu le-au convenit celor din Minister, ni s-a răspuns că trebuie notificată Comisia Europeană și că nu se poate rezolva problema. Și dau un singur exemplu: sprijinul cuplat de producție pentru oi. Noi am propus să se acorde acest sprijin crescătorilor care au între 50 și 1.000 de capete. Nu putem, trebuie să notificăm Bruxelles, ni s-a spus. Și tot ei, cei din Minister, au notificat Comisia să fie acordat sprijinu…

Ajutoarele naționale tranzitorii, din promisiune în promisiune

Fermierii nu mai cred în promisiunile Ministerului Agriculturii. Plata ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) pentru anul trecut a fost amânată de vreo patru ori. Banii nu au ajuns nici acum în conturile fermierilor.

Ministerul Agriculturii, prin reprezentanții săi, le-a promis prima oară fermierilor că vor avea în conturi ANT în februarie. Luna a trecut și nu s-a întâmplat nimic. Pe 4 martie, Guvernul a aprobat, în ședința săptămânală, 955 de milioane de lei din bugetul de stat pentru plata ajutoarelor naționale tranzitorii aferente lui 2014. Fermierii au sperat din nou că banii le vor ajunge în buzunare. Ministrul Daniel Constantin le-a promis că plata va începe pe 10 martie. La data avansată, nu s-a întâmplat nimic.

Chestionat de Agroinfo ce se întâmplă cu subvențiile fermierilor, șeful APIA, Mihai Puțintei, a declarat pe 18 martie, că subvențiile vor ajunge la crescătorii de ovine și caprine, unde sumele sunt mai mici, undeva prin 23 martie.

Duminică, 22 martie, a fost rândul sec…

Termenul pentru evaluarea proiectelor depuse pe PNDR va fi de 37 de zile lucrătoare

Primele măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, au fost lansate pe 25 martie. Se vine şi cu o serie de elemente şi soluţii noi. Acestea vor uşura accesul la finanţare al fermierilor. Informaţia a fost lansată în spaţiul public de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Se estimează că termenul pentru evaluarea proiectelor va fi de 37 de zile lucrătoare, calculate de la sfârşitul lunii în care au fost depuse proiectele respective.



În noul exerciţiu financiar finanţarea poate ajunge până la 50.000 de euro 100% nerambursabili, potrivit noului program de dezvoltare rurală, dacă vorbim de ferme care au între 56 şi 94 de hectare (cum sunt cele din zona de producţie vegetală). Dacă vorbim de ferme mai mici (între 22 şi 56 de hectare), finanţarea nu poate să depăşească 40.000 de euro, a precizat ministrul Agriculturii.

După cum titrează publicaţia Recolta.eu – O altă noutate: prin noul PNDR, fermierul va primi un avans de 75% din valoarea finanţării respective, urmând…

Fermieri, iată ce a lucrat APIA la sfârșit de săptămână!

Funcționarii APIA nu și-au permis un răgaz nici la sfârșit de săptămână, spun surse din Ministerul Agriculturii. Sub presiunea protestului fermierilor, angajații au fost obligați să pună la punct baza de date cu animalele eligibile ca să se poată plăti ajutoarele naționale tranzitorii.

Baza de date deținută de Agenția Națională Sanitar Veterinară (ANSVSA) este o tragedie, spune Eugen Gonțea, președintele Federației Oierilor de Munte.

Contractul pe care l-a avut ANSVSA cu IQ Management care administra această bază de date a expirat. Datele au fost preluate de STS, dar IQ Management, din ce am aflat, nu le-ar fi dat și drepturi asupra programului, sub pretextul că softul e creat de ei și le aparține. Așa că nu se pot introduce informații noi în sistem. Pentru serviciile ei, firma IQ Management ar fi încasat până acum 53 de milioane de euro de la bugetul de stat, explică Ionică Nechifor, secretar general al Federației Crescătorilor de Ovine, Romovis.

Noi am propus ca evidența animalelor…

Problemele cererii unice: Registrul Agricol nu există! Fermierul are nevoie de avocat ca să completeze cererea!

APIA are dificultăți cu alcătuirea bazei de date cu suprafețele de teren eligibile la plată. Fermierii care vor completa cererea unică pentru plățile directe, SAPS, nu vor avea cum să aducă o copie conformă cu originalul Registrului Agricol. De ce? Registrul Agricol nu există!

Nu există nicăieri în țară, nicio primărie nu are noul model de Registru Agricol. Pentru că modelul nici măcar nu e tipărit. Am discutat această problemă la Ministerul Agriculturii. Ca să meargă lucrurile mai rapid, noi am propus să ia APIA baza de date din 2014 și fiecare fermier să facă declarație pe propria răspundere cu schimburile de pământ, dacă a renunțat la niște suprafețe sau pe ce amplasament se află, spune Eugen Gonțea, președintele Federației Oierilor de Munte.

Guvernul a aprobat, în ședința din 25 martie, Hotărârea privind registrul agricol pentru perioada 2015-2019. În aceeași zi, crescătorii de animale s-au întâlnit la Ministerul Agriculturii cu George Turtoi, secretar de stat, și cu Mihai Puținte…

FirstFarms Agro East, o poveste de succes

În Surdila Greci, nu departe de Buzău, se află FirstFarms Agro East, unul dintre principalii producători de cererale din zona de Sud-Est a țării. 

Înființată în România în anul 2007 de către compania daneză FirstFarms, ferma este unul dintre cele mai bune exemple în care managementul local se îmbină perfect cu experiența și know-how-ul internațional.



Management local și experiență internațională
Inginerul Florin Zănoagă, directorul fermei și Anders Nørgaard, CEO-ul companiei, sunt cei care au făcut ca astăzi compania să cultive peste 4.400 ha de teren cu grâu, floarea soarelui și rapiță și să dețină cele mai noi și moderne echipamente agricole necesare cultivării cerealelor. Despre provocările cu care s-au confruntat în ultimii ani în afacere, Nørgaard ne spune că „sunt parte a unui proces mai lung care încă se află în desfășurare. Este vorba de compactarea terenurilor, problema pe care o au majoritatea producătorilor de cereale din România, găsirea unor oameni buni cu car…

Plăți directe 2015: Când, cum și cât?

Depunerea cererilor pentru subvenția pe suprafață pe 2015 începe după 16 martie, au anunțat reprezentanții MADR și ai APIA, iar fermierii vor depune o cerere unică pentru toate plățile directe, atât din sectorul vegetal, cât și zootehnic.



Schemele de plăți directe care se acordă în 2015-2020, prevăzute printr-o OUG aprobată de Guvern în 4 martie 2015, sunt: schema de plată unică pe suprafață, ajutorul național tranzitoriu (ANT), plata redistributivă, plata pentru înverzire, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat, schema simplificată pentru micii fermieri.
„(...) Depunerea cererilor se va realiza, din punct de vedere administrativ, după modelul anilor trecuți, cu mențiunea că fermierii vor avea acces prin nume și parolă la aplicația gratuit pusă la dispoziție prin Internet - IPA Online, dar închiderea cererii în sine se va realiza la nivelul Centrului local/județean al APIA”, ne-a răspuns APIA Timiș, referitor la ce modificări vor fi în 2015, față de anii…

Fermier activ: Cu sau fără PFA?

Reprezentanții crescătorilor de animale au ajuns la un compromis cu Ministerul Agriculturii în ceea ce privește definirea „fermierului activ” în proiectul Ordonanței de Guvern care reglementează plățile directe în 2015-2020 și obligația celor care primesc subvenții de peste 5.000 euro de a se înregistra ca persoană juridică.



Formularea în proiectul de ordonanță sună cam așa: fermierul se poate înregistra. Adică, un oier care are peste 700 de oi și încasează 5.000 de euro din subvenții poate să-și facă PFA dacă vrea. El figurează oricum în evidențele APIA. Care nu doresc asta, vor face dovada plății impozitului și vor încasa subvențiile”, ne-a declarat Nicolae Cioranu, președintele Federației Romovis.
La trei hectare de pâmânt și trei vaci plătești mai puțin impozit dacă ești PFA, decât pe norme de venit. Cu cât crește expoatația, cu atât sumele se reduc, dar fiecare poate să calculeze să vadă cum îi convine mai mult”, afirmă Claudiu Frânc, președintele FCBR.

Acte pentru …

Autorizație temporară pentru tratamentul semințelor

Produsele Cruiser 350 FS (350 g/ lTiametoxam), Nuprid AL 600 FS (600 g/ lImidacloprid), Poncho 600 FS (600 g/ lClotianidin), Seedoprid 600 FS (600 g/ lImidacloprid) pentru combaterea dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis (Gărgărița frunzelor) și Agriotes spp. (Viermi sârmă) la porumb și floarea soarelui însămânțate în primăvara anului 2015 au primit autorizație de utilizare temporară de 80 de zile, care expiră la 20.05.2015. 



Sămânța tratată de porumb și floarea soarelui se va utiliza numai în zonele și pe suprafețele cu infestare foarte puternică ar Tanymecus și Agriotes spp.
Fermierii au obligația de a anunța în timp util atât primăriile, cât și apicultorii din zonă cu privire la perioada în care se va derula semănatul cu semințe tratate.

Ferma

Baciu (LAPAR): „Pro Agro a fost dată afară din Copa-Cogeca”

Plata cotizației la Copa-Cogeca va fi suportată din bugetul de stat, prevede un proiect de lege inițiat și aprobat în unanimitate de Camera Deputaților.



Președintele LAPAR susține că Pro Agro ar fi fost exclusă din Copa-Cogeca, după nenumărate somații de a-și achita cotizația, estimată la peste 400.000 euro.„A avut termen de plată, au fost reeșalonate plățile și-n final Pro Agro a fost dată afară. Oricum, singura organizație serioasă și cu reprezentativitate în Europa este ELO (European Landowners Organization). Este organizația latifundiarilor europeni. LAPAR face parte din ELO. Iar cotizația pe care o plătim noi este de vreo 12 ori mai mică decât cotizația de la Copa-Cogeca, care este un monstru constituit din cooperative. Bani mulți și efect zero”, spune Laurențiu Baciu.

Jurconi (Pro Agro): Suspendată, nu exclusă
„Nu este exclusă, a fost suspendată, din cauza neplății cotizației. Suspendată înseamnă că nu ne putem exercita rolul de participanți în grupele de lucru, nu …

Documente noi pentru renta viageră

Rentierii agricoli care solicită la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vizarea carnetului de rentier pe 2014 vor trebui să prezinte și contractul/contractele de arendare sau de vânzare-cumpărare în original.



Celelalte documente sunt: carnetul de rentier agricol, actul de identitate în original al rentierului/ mandatarului/ curatorului/ tutorelui, document de coordonate bancare (opțional/recomandat), decizia de la comisia de expertiză medicală actualizată (dacă este cazul), pentru gradele de invaliditate I și II, în original și copie.
Pentru a primi renta viageră pentru 2014, rentierii trebuie să se prezinte la centrele județene APIA între 1 martie și 31 august 2015.

Ferma

TVA redus și la lapte și lactate?

Reducerea TVA la 9% pentru lapte și lactate va fi luată în considerare doar după ce producătorii și procesatorii de lapte vor ajunge la un consens, a motivat ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, faptul că măsura nu a fost inclusă în propunerea de modificare a Codului Fiscal. Acesta a precizat că impactul bugetar al reducerii TVA la lapte și lactate nu va fi foarte mare. 



Pro Agro, Romalimenta și APRIL cer TVA 9% pe tot lanțul
Federațiile ProAgro și Romalimenta au anunțat, la finalul lunii februarie 2015, că vor propune Ministerului Finanțelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% și pentru lapte și produse din lapte, alături de carne, produse din carne și legume-fructe. „Noi o să facem propunerea către MFP astfel încât reducerea TVA să se aplice pe tot lanțul, de la furaje la produse ambalate, începând cu sectorul cărnii și al produselor din carne, lapte și produse din lapte și legume-fructe”, a spus Alex Jurconi, președintele Federațiai Naționale Pro Agro.
Și Aso…

UE: Ajutor pentru stocarea cărnii de porc

Comisia Europeană (CE) a decis, la finalul lunii februarie 2015, să introducă un ajutor pentru stocarea cărnii de porc. Decizia ar urma să crească producția și să stopeze scăderea prețurilor, cauzată de embargoul rusesc.

Potrivit CE, prețurile sunt, în prezent, cu 20% mai mici față de media din ultimii cinci ani.
Potrivit datelor citate de Agerpres, producătorii de carne de porc din UE ar putea primi între 245 și 278 euro pentru fiecare tonă de jambon stocat, în funcție de durata retragerii de pe piață.

Ferma

Producătorii de cartofi vor TVA 9%

Pe 3 și 4 martie 2015, s-a desfășurat, la Poiana Brașov, prima ediție a Convenției Naționale a Cartofului, la care au participat peste 220 dintre cei mai importanți fermieri din sector.



După estimările Federației Naționale „Cartoful” din România, evaziunea fiscală în sector este de 80%, iar reducerea TVA la 9% ar încuraja mai mulți producători să vândă cu documente fiscale și ar ieftini cartofii cu 15%. „(...) Prețul cartofului este sub cel de producție, fermierul fiind obligat să vândă cu 0,35-0,40 de lei un kilogram, iar prețul de producție este de 0,55 de lei. Trebuie un sprijin substanțial (...)”, a motivat Gheorghe Boțoman, președintele Federației Naționale „Cartoful”, solicitarea de reducere a TVA.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a precizat, la începutul lunii martie a.c., că reducerea TVA se va aplica inclusiv la cartofi, nu doar la legume și fructe.

Citiți în numărul viitor al Revistei Ferma mai multe detalii despre ce s-a discutat la Convenția Națională a Cartofului.

Ferm…

Galaţi: Peste 35 de mii de hectare contractate la irigat

Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Moldova Sud, prin cele două unităţi de administrare UA Galaţi Sud şi UA Tg. Bujor, a contractat, pentru acest an, cu producătorii agricoli gălăţeni, prin organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, o suprafaţă de 35.190 ha pentru aprovizionarea cu apă a culturilor de primăvară.

Ponderea cea mai mare se află la UA Galaţi Sud unde fermierii intenţionează să irige 27.263 ha.
Aşa cum arăta Petru Bărceanu, directorul filialei, este un program redus “deoarece mare parte din OUAl-urile din terasă nu mai sunt funcţionale şi nici nu au capabilitatea suportării costurilor energetice ridicate cu aplicarea udărilor”.
În judeţul Galaţi, suprafaţa amenajată este de 136.997 ha, dar se pot iriga numai 114.230 ha.

Revizii şi reparaţii la infrastructura principală de aducţiune
La această dată, infrastructura principală de aducţiune rămasă la ANIF este funcţională şi urmează ca până la declanşarea campaniei de irigaţii să se execute lucrările de rev…

Exclusiv: Exportul mieilor la arabi, blocat de birocrație!

Fermierii sunt în fierbere și sute de miei din județul Cluj așteaptă să fie încărcați în camioane și duși în fermele de carantină. Animalele ar trebui exportate către țările arabe, Libia și Iordania, dar drumul lor este blocat de criza formularelor de identificare.

De două săptămâni, Direcțiile Județene Sanitar Veterinare nu mai au formulare de identificare. Pe baza actului, animalele sunt identificate, crotaliate și pregătite pentru vânzarea la export.

Formularele de identificare erau tipărite de ANSVSA și trimise în teritoriu. S-a schimbat procedura și, acum, fiecare Direcție Județeană Sanitar Veterinară trebuie să-și tipărească propriile formulare. Practic, s-a procedat la o descentralizare. Până a apărut actul normativ și s-au organizat licitațiile, a durat ceva. Formularele sunt acte cu regim special, înseriate. Se completează pe hârtie și în format electronic. În formular sunt trecute informații despre animal: mama, tata, sexul, produsul, spune dr. Nicolae Pivaru, directorul DSV…

Cea mai PROFITABILĂ CULTURĂ din agricultura românească

În acest an, soia are toate şansele să devină cultura-vedetă a agriculturii autohtone. Atât analiştii, cât şi agricultorii pariază pe această plantă deoarece, din 2015, UE va acorda un sprijin de 325 de euro pe hectar pentru suprafeţele cultivate cu proteina vegetală, astfel încât să fie redusă dependenţa României de importuri.

Fonduri europene pentru ferme de vaci. Primii paşi ai afacerii

Ministerul Agriculturii anununţă că de luna viitoare se va aproba o variantă a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Din bugetul alocat acestui program, o parte vor fi şi fonduri europene pentru ferme de vaci.



Majoritatea crescătorilor de vaci spun în ultimii ani o fermă de vaci nu mai e chiar atât de profitabilă. Însă marea problemă pentru o fermă de vaci este de fapt piaţa de desfacere. Mai bine analizaţi toate posibilităţile pentru a vinde laptele şi brânzaturile şi apoi începeţi o fermă de vaci. De asemenea, se pot obţine şi fonduri europene pentru fermele de vaci.

Potrivit Ministerului Agriculturii, fondurile pentru agricultori, care vor pe lista de accesare fonduri europene în 2015, se referă în special la diminuarea lanţului care există între producător şi consumatorul final, iar un foarte mare accent se va pune pe ferma de familie.

Acest lucru înseamnă că cei care vor depune proiecte pentru accesare fonduri europene 2015 în agricultură vor putea lua bani şi pentru d…

APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – porcine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet a – porcine, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera următoarele tipuri de adeverinţe, în funcție de sesiunea de depunere şi anul de angajament, astfel:

1. Pentru sesiunea III de depunere - anul I de angajament

Adeverinţă prin care confirmă faptul că solicitantul a depus, în perioada 20 mai – 30 iunie 2014, cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor - porcine și suma care reprezintă 30% din valoarea sumei solicitate în cererea de ajutor, precum şi o a doua adeverinţă, după depunerea a două deconturi justificative, și respectiv suma care reprezintă 20% din valoarea sumei solicitate în cererea de ajutor.

În cazul neeliberării niciuneia d…

Bani europeni: Fermierii pot garanta avansul cu o scrisoare de la o societate de asigurări

Fermierii care accesează bani europeni pot prezenta o scrisoare de garantare a avansului și din partea unei societăți de asigurări. În fostul PNDR se admitea doar scrisoare de garanție emisă de o bancă.

Pe actualul program de dezvoltare rurală s-au încheiat protocoale între APIA și instituții financiare nonbancare, aflate în registrul special al Băncii Naționale a României.

“Am dat posibilitatea fermierilor să obțină finanțare din partea IFN, firmelor de leasing, care nu au statut de bancă. De asemenea, pentru garantarea avansurilor s-a mai activat un instrument, pe lângă scrisoarea de garanție bancară: scrisoarea de garanție din partea unei firme de asigurare”, spune George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

După ultimele estimări, absorbția de fonduri europene a depășit 84% pe partea de dezvoltare rurală și 95% pe Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Agricultura simpozională - un nou soi ieşit pe piaţă din laboratoarele marketingului

În perioada hibernală, când plantele se află în repaus vegetativ, înfloreşte un alt fel de agricultură... agricultura de sală! Simpozioanele se ţin lanţ, precum mărgelele înşirate pe sfoară, ocupând lunile ianuarie şi februarie ale fiecărui început de an.

Unele companii multinaţionale organizează în parteneriat două câte două şi câteodată câteştrei evenimente! Cert este că îşi reajustează bugetele pentru aceste evenimente de interior, în spaţii protejate, unde purced cu întreaga echipă în toate regiunile ţării, invitând sute de fermieri pentru a le prezenta portofoliile comerciale pentru imediata campanie agricolă de primăvară. (...)

Evenimentele de sală şi de câmp sunt modalităţi moderne de interacţiune şi socializare, omniprezente în agrobusiness-ul românesc. Echipele de marketing se întrec în a-şi prezenta oferta de produse! Evident, au şi cu ce a se lăuda! Fiecare campanie agricolă de primăvară consumă cantităţi însemnate de material semincer, în majoritate covârşitoare provenit d…

Iarnă nefastă în apicultură. S-au înregistrat depopulări și mortalități de albine în 33 de județe

Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACAR) vrea ca împreună cu Autoritatea Națională Fitosanitară să pună bazele unui studiu privind efectele nocive ale pesticidelor de ultimă generație asupra albinelor din România.

Decizia ACAR vine după ce în iarna acestui an apicultorii s-au confruntat cu depopulări și mortalități de albine în peste 33 de județe. „Sperăm să găsim o posibilitate ca, împreună cu Autoritatea Națională Fitosanitară din subordinea Ministerului Agriculturii, să facem un studiu privind efectele nocive ale neonicotinoidelor asupra albinelor pentru că în Romania nu s-au făcut astfel de cercetări, deși în Europa sunt destul de numeroase. Avem probleme pentru că în această iarnă s-au înregistrat depopulări și mortalități de albine. Am primit din 33 de județe astfel de semnale și așteptăm ca, după ce se mai încălzește vremea, la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii aprilie, să facem un inventar și să vedem cum stăm. Este posibil ca aceste depopulări să apară…

Proceduri simplificate pentru investiţiile rurale cu finanţare europeană

Metodologia specifică achiziţiilor pentru beneficiarii privaţi ai fondurilor europene acordate pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural a fost modificată, anunţă Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava, adăugând că acest lucru s-a realizat prin adaptarea manualului de procedură la fluxul derulării şi avizării online al procedurii. Astfel, achiziţiile online se vor derula pe pagina web a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), demersul vizând simplificarea implementării proiectelor de investiţii ale beneficiarilor PNDR.

„Este vorba despre simplificarea şi creşterea transparenţei acestei proceduri, ca angajament asumat în relaţia cu Comisia Europeană, cât şi cu beneficiarii PNDR. De asemenea, aceasta este o premieră în procesul de implementare a fondurilor europene acordate pentru agricultură”, subliniază Mihai Moraru.

Procedura online stabileşte modul de derulare şi verificare a contractelor …

Nini Săpunaru: Suntem pregătiți să cultivăm soia modificată genetic

Cultivarea organismelor modificate genetic a fost unul dintre subiectele abordate de președintele Comisiei pentru Agricultură, Nini Săpunaru, la întâlnirea cu comisarul european Phil Hogan, a informat printr-un comunicat Camera Deputaților.

"Orice consumăm, cu excepţia produselor pe a căror etichetă există o specificaţie exactă în acest sens, conţine soia modificată genetic, inclusiv în preparatele din carne. Este în procesul de producţie. În România, noi cultivam peste 300.000 de hectare de soia, iar acum această cultură este inexistentă în fermele autohtone, în schimb importăm anual circa 500.000 de tone de şrot de soia modificată genetic cu care hrănim păsările şi porcii din fermele româneşti. Această plantă am putea, şi suntem pregătiţi să ne-o cultivăm singuri", a spus Nini Săpunaru.

Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, a spus, în urmă cu două săptămâni, același lucru. “Avem voie să consumăm OMG, dar nu avem voie să cultivăm.”
Consiliul Europei a dat pe 2 martie dreptul…

Peste 100 de apicultori vor participa la Târgul Național al Mierii în perioada 20 - 22 martie

Peste 100 de apicultori din toate colțurile țării vor participa la ediția a 12-a a Târgului Național al Mierii, organizat în perioada 20 - 22 martie 2015 pe platforma Apicolă Băneasa, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

„Până la această dată avem deja 90% din spații ocupate și sperăm ca până miercuri să depășim 100 de expozanți la fel ca în anii anteriori. Chiar dacă anul acesta o parte dintre producătorii de utilaje au mai renunțat să participe, apicultorii vor veni în număr mare pentru că vor să își promoveze mierea și produsele apicole”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Mierea ar putea fi inclusă pe lista alimentelor cu TVA 9%
Președintele ACA susţine că anul acesta sunt semnale pozitive pentru apicultura românească în condițiile în care autoritățile au decis, pe de o parte, neimpozitarea mijloacelor utilizate în transportul stupilor, iar pe de altă parte, mierea ar putea fi inclusă…

Inventarierea terenurilor, o poveste cu final amânat

Legea 165/2013 a fost considerată la vremea adoptării ei un fel de ultim efort pe care statul român, ce-i drept, la presiunea CEDO, îl mai are de făcut pentru a încheia procesul retrocedării către foștii proprietari a imobilelor confiscate abuziv de regimul comunist. Deși au fost aplicate, timp de 25 de ani, legi, ordonanțe de urgență și hotărâri de guvern, au mai rămas mii de cetățeni nemulțumiți de modul în care au fost făcute restituirile.



Pentru a le da satisfacție, fie prin restituirea în natură a terenurilor confiscate, fie prin acordarea de despăgubiri financiare, guvernul a pus la treabă prefecturile și primăriile, obligate să inventarieze toate imobilele și să prezinte la final situația concretă a suprafețelor disponibile pentru a le confrunta cu solicitările depuse de foștii proprietari sau de urmașii acestora. A fost fixat și un termen limită: septembrie 2013. Dar perioada a fost prelungită cu încă 180 de zile printr-o ordonanță de urgență emisă în decembrie 2…

Norme GAEC și SMR obligatorii din 2015

Începând din 2015, fermerii care solicită plăți directe din bani europeni sau din bugetul național, precum și cei care solicită fonduri europene prin anumite scheme de plăți din PNDR 2014-2020 vor trebui să respecte 20 de norme privind ecocondiționalitatea (GAEC și SMR), potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Agriculturii.




Normele privind ecocondiționalitatea cuprind standarde privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (GAEC) și cerințe legale în materie de gestionare (SMR) referitoare la următoarele domenii: mediu, schimbări climatice, bune condiții agricole ale terenurilor: apă (SMR 1, GAEC 1, 2, 3), sol și stoc de carbon (GAEC 4, 5, 6), biodiversitate (SMR 2, 3), peisaj (GAEC 7); sănătate publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor: siguranță alimentară (SMR 4, 5), identificarea și înregistrarea animalelor (SMR 6, 7, 8), bolile animalelor (SMR 9), produse de protecție a plantelor (SMR 10) și bunăstarea animalelor (SMR 11, 12, 13).
O …

"Rapsodia" fermierilor se cântă pe un ton mai grav

Adunarea Generală a membrilor LAPAR s-a săvârșit într-o zi de vineri, pe 20 februarie. „A fost un moment de prezentare a raportului de activitate pe anul trecut și a proiectelor avute în vedere pentru 2015”, a spus laconic președintele organizației profesionale, Laurențiu Baciu, în conferința de presă organizată la finalul celor trei ore de lucru.



S-a mai discutat despre condițiile de aplicare a noului PNDR, de bunele practici în agricultură, dar și despre subvenții. Nu au fost uitate nici probleme majore, rămase restante, aduse în față în anii trecuți dar nelămurite nici până acum. S-au discutat și câteva probleme organizatorice, pentru îmbunătățirea activității LAPAR.

Legi inactuale și incoerente, controale drastice

Vicepreședintele Nicolae Sitaru a ținut să precizeze că mai toți membrii au ridicat „problema legislației stufoase vizavi de domeniul nostru de activitate. Este o legislație fără cap și fără coadă, pe care, din păcate, aproape nici un fermier nu o mai înțelege și care …

Cooperativele agricole - probleme și constrângeri

Așa cum arătam în ediția din luna ianuarie 2015 a revistei Ferma, în urma analizei activității cooperativelor agricole existente în România, realizat în anul 2012, la data respectivă au fost identificate 511 de cooperative și societăți cooperative cu profil agricol, din care au fost evaluate 284, deci aproximativ 56% din total.



Analizând cele mai serioase probleme și constrângeri în desfășurarea activității cooperativelor agricole din România, s-a constatat o serie de cauze ale dificultăților raportate de organizațiile evaluate (vezi grafic).

17,4% dintre respondenți au invocat alte probleme și constrângeri precum: birocrația exagerată; majoritatea membrilor vor să se înscrie în cooperative doar pentru a obține puncte pentru aprobarea proiectelor FEADR și se lasă greu convinși că o cooperare între membri le poate aduce numeroase beneficii; lipsa reprezentării locale și naționale; legislație necorespunzătoare; importurile excesive și piața neagră a produselor agricole; mentalitatea în…

Asociația piețelor: Legea 145 încurajează vânzarea către intermediari

Legea piețelor 145/2014 nu vine în sprijinul producătorilor agricoli și nu încurajează comercializarea legumelor și fructelor autohtone în piețele agroalimentare, ci dimpotrivă, încurajează comercializarea produselor direct către intermediari, care vor veni cu ele în piețe în locul producătorilor, susțin reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România, reuniți în perioada 17-19 februarie 2015, la Sibiu, la Adunarea Generală.


Aceștia mai susțin că, având în vedere procedurile complexe și îndelungate impuse de actul normativ pentru completarea documentelor de comercializare, o parte dintre producătorii agricoli vor opta pentru o organizare de tip persoană juridică. În plus, de la apariția Legii 145, din 31.10.2014 și până în prezent, nu au fost emise și distribuite producătorilor agricoli atestatele de producător și carnetele de comercializare.

O altă problemă este că nu se precizează și modalitatea de repartizare a celor 40% din totalul spațiilor de vânzare care trebui…