Treceți la conținutul principal

Un liberal dă de pământ cu Ministerul Agriculturii: Există un cerc vicios

Deputatul PNL Botoșani, Costel Șoptică a remis astăzi 17 februarie 2015, o declarație politică prin care explică faptul că cei care se află la conducerea Ministerul Agriculturii dau dovadă de dezinteres față de agricultura României. Redăm mai jos mesajul integral trimis de liberal, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.



”Angajaţii ministerului nu-şi fac treaba”

Indolenţa şi dezinteresul de care dă dovadă Ministerul Agriculturii au ajuns să afecteze direct agricultura României. Devin din ce în ce mai dese cazurile în care angajaţii ministerului nu-şi fac treaba, semn că acolo se manifestă o lipsă clară de management. Mai multe decizii capitale pentru bunul mers al unor sectoare ale agriculturii nu au fost luate la nivelul conducerii ministerului. Iar, ca să ascundă incompetenţa, se apelează la vinovatul de serviciu – Comisia Europeană, care nu ne dă voie să facem nimic.

La ora actuală, producătorii români de zahăr nu pot beneficia de subvenţiile la export, din cauza debandadei legislative de la nivelul Ministerului Agriculturii. Există un cerc vicios. Ca să-şi poată exporta supraproducţia în condiţii de eficienţă, producătorii trebuie să fie beneficiari de cotă de zahăr. Numai că actul normativ cu alocarea cotelor de zahăr pentru fiecare producător a fost anulat de justiţia română din cauza nerespectării tehnicii legislative. Aceasta este o dovadă clară de indolenţă şi nepăsare, cu efecte financiare semnificative asupra industriei de profil.
Posibile sancţiuni financiare, ceea ce înseamnă noi pierderi!

Acum două luni, Ministerul Agriculturii a anunţat că va elabora alt act normativ cu cotele de zahăr pentru companiile producătoare de zahăr din sfeclă de zahăr autorizate din România, în anul comercial 2014-2015. Nu s-a întâmplat nimic!

Industria de profil susţine că aproximativ 45.000 de tone de zahăr ar putea fi exportate în ţările terţe, cu 380 de euro tonă; absenţa legislaţiei conduce, astfel, la o pagubă de circa 17 milioane de euro. Pe de altă parte, lipsa ordinului ministerial cu alocarea cotelor pe fiecare producător în parte poate duce la deschiderea, din partea Comisiei Europene, a unei proceduri de infringement împotriva României, adică posibile sancţiuni financiare, ceea ce înseamnă noi pierderi!

Cu o şi mai mare influenţă asupra producţiei agricole este reacţia întârziată a Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte utilizarea unor insecticide din grupa neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam).


Insecticidele esențiale pentru tratarea seminţelor de floarea soarelui


Comisia Europeană a decis interzicerea acestor insecticide, pe motiv că afectează albinele. Numai că ele sunt esenţiale pentru tratarea seminţelor de floarea soarelui, de exemplu; alte produse similare nu sunt autorizate, iar, în lipsa lor, productivitatea scade sau acestea trebuie compensate cu cantităţi excesive din alte pesticide. Mai mult, agricultorii susţin că albinele nici nu sunt afectate de aceste insecticide, pentru că neonicotinoidele acţionează atunci când nu sunt înflorite câmpurile de floarea soarelui, dar decizia CE este rezultatul luptei comerciale dintre doi mari coloşi chimici din Europa.

CE nu este o instituţie oarbă, care să decidă pentru viaţa oamenilor fără nicio raţiune. Totul este ca statul membru, care vrea să aplice o politică, la prima vedere, contrară dreptului comunitar, să vină cu explicaţii pertinente pentru solicitarea pe care o face. În 2014, agricultorii români au putut folosi neonicotinoidele pentru că s-a cerut derogare de la Comisia Europeană, de 120 de zile. Pentru 2015, sunt şanse foarte mici să se primească o nouă derogare pentru că, se pare, din nou Ministerul Agriculturii a făcut demersurile târziu. Astfel, şi agricultorii sunt de părere că autorităţile române nu au înaintat la timp cererea de derogare, astfel că, dacă, în două săptămâni, Comisia Europeană nu-şi dă acceptul pentru utilizarea temporară a neonicotinoidelor clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam, agricultorii români nu prea mai au de ce să cultive floarea soarelui, pentru că recoltele vor fi aproape distruse de dăunători.

Pagube mari producătorilor agricoli

Acestea sunt cele mai vizibile măsuri pe care Ministerul Agriculturii NU le-a luat la timp şi care aduc pagube mari producătorilor agricoli. De la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, când românii şi-au arătat clar opţiunea pentru forţele de dreapta, conducerea Ministerului Agriculturii, care a militat puternic pentru reprezentantul PSD, nu mai este interesată deloc de soarta fermierilor.

Partidul Naţional Liberal va urmări îndeaproape reacţia ministerului şi deja are în analiză modalităţi de rezolvare a problemelor generate de indolenţa şi nepăsarea celor care, vremelnic, se află la cârma Agriculturii româneşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sorin Radu, noul nume vehiculat pentru a prelua portofoliul de secretar de stat în locul lui George Turtoi. Marius Faur în continuare în cărți pentru șefia APIA

Surse apropiate premierului României, Dacian Cioloș, au precizat sub semnul anonimatului că Sorin Radu, fostul director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, ar fi următorul pe lista ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, pentru a fi secretar de stat responsabil cu fondurile europene, practic succesorul lui George Turtoi care a demisionat cu ceva zile în urmă.
„Deocamdată se vrea aducerea lui Sorin Radu, care a fost la Centrul Regional Nord, Satu Mare. Este foarte bun pe fonduri europene; s-a agreat cu premierul. Cei de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare au cea mai bună absorbție, cei de la conducerea Ministerului Agriculturii îl știu de ani de zile. Este un tip super OK, nu este intrat în nimic, nu are probleme de niciun fel”, au spus sursele guvernamentale.

Informația confirmă spusele lui Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, care a declarat pentru un post de televiziune că …

Iarna grea, omătul mare - semne rele pentru anul agricol

Temperaturile extrem de scăzute de la începutul acestui an spulberă şansele unui an agricol bun. Unele culturi sunt compromise în totalitate, iar altele, în proporţii de 30-50%.

Încă de la sfârşitul anului trecut, fermierii şi chiar ministrul de atunci al Agriculturii, Valeriu Tabără, avertizau că anul agricol 2012 nu va fi deloc unul uşor. Seceta din a doua jumătate a lui 2011 a compromis complet producţia de rapiţă şi a afectat întregul sector al cerealelor. Gerul şi cantitatea uriaşă de zăpadă de la începutul acestui an îşi vor pune şi ele amprenta asupra producţiei agricole din 2012.

Primul bilanţ al îngheţului

Deocamdată, nu există un bilanţ final al daunelor cauzate de fenomenele meteo extreme, însă fermierii spun că, şi în contextul unei primăveri favorabile, pagubele produse până în acest punct nu se mai pot remedia. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prezentat, săptămâna trecută, primele statistici oficiale conform cărora, până în acest moment, sunt afectate …

Intalnire de lucru cu crescatorii de ovine si caprine privind subventiile din 2011

Valeriu Tabara, ministrul agriculturii, s-a intalnit, miercuri 30 martie 2011, cu reprezentantii Federatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania Romovis 2000, la sediul Ministerului Agriculturii.

Principalele teme abordate cu aceasta ocazie au fost elaborarea Normelor Metodologice privind schemele de sprijin prin Platile Nationale Directe Complementare (CNDP) pentru sectorul ovine/caprine pentru anul 2011 si masurile 112 – Instalarea tinerilor fermieri si 141 – Sprijin pentru fermele de semi-subzistenta, cuprinse de Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR).

Astfel, au fost discutate termenele de depunere a cererilor pentru CNDP ovine/caprine si perioadele de efectuare a controlului in teren. Reprezentantii ministerului au precizat ca una dintre problemele care necesita clarificare este cea a numarului de animale existent, iar efectivul eligibil pentru care se solicita sprijin trebuie verificat prin controlul in teren.

In ceea ce priveste masurile din PNDR, s-au purtat …