Treceți la conținutul principal

Condiţii noi pentru plăţile directe în perioada 2015-2020

Ce plăţi directe vor primi fermierii români în perioada 2015-2020?

Pentru a beneficia de plăţi directe pe suprafaţă în perioada 2015-2020, fermierii vor trebui să fie înscrişi în Registrul unic de identificare administrat de APIA, să depună cerere unică de plată şi să își intabuleze proprietatea. De asemenea, fermierii care primesc subvenţii de peste 5.000 euro vor trebui să se înregistreze sub o formă juridică, iar pentru culturile înfiinţate începând cu anul de cerere 2018, vor trebui să facă dovada că folosesc seminţe certificate.

Măsurile sunt incluse într-un proiect de Ordonanță pentru aprobarea schemelor de plăţi directe care se acordă în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

La Agenția de Plăți trebuie să urmărim beneficiarul, astfel încât să ne asigurăm că plățile sunt realizate în sistem corect și, atunci când cineva de la Comisie vine și verifică, să aibă o lejeritate mai mare în acest lucru. Fermierul trebuie să demonstreze că este fermier activ dacă primește plăți mai mari de 5.000 de euro din fonduri europene. Ca atare, dacă primește o formă de sprijin mai mare de 5.000 de euro, trebuie să se înregistreze sub o formă juridică”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la emisiunea Viața Satului, în 11 ianuarie 2015.

Intabulare obligatorie din 2018 sau 2019
„De ce trebuie să recurgem la obligativitatea intabulării? Pentru că, din anul 2020, cu siguranță, și România va trebui să treacă la sistemul de plată unică pe fermă, nu pe suprafață, ceea ce înseamnă că toate formele de sprijin pe care le primește, trebuie să fie înglobate într-o singură plată, pe fermă, astfel că trebuie să fie terenul intabulat ca să putem acorda acele plăți. Este o obligativitate a Comisiei Europene. Noi am prevăzut acest lucru și ne bazăm pe faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale, prin fondurile pe care le are la dispoziție prin Programul Operațional Regional, a alocat deja o sumă importantă pentru realizarea cadastrului în extravilan. Cadastrul se va face în regim gratuit. Deja premierul și domnul ministru Dragnea au confirmat că se va începe cu zonele extravilane. Nu cred că vor fi probleme în primii ani”, a detaliat Daniel Constantin, la aceeaşi emisiune.
Cadastrul se va realiza gratuit pentru fermieri, însă aceștia vor trebui să suporte costurile intabulării, a mai precizat ministrul Agriculturii.

Plăţi directe în perioada 2015-2020
Potrivit proiectului de Ordonanţă citat, schemele de plăţi directe care se acordă ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli în perioada 2015-2020 sunt următoarele:
a) schema de plată unică pe suprafaţă;
b) ajutor național tranzitoriu -ANT;
c) plata redistributivă;
d) plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu
e) plata pentru tinerii fermieri;
f) schema de sprijin cuplat;
g) schema simplificată pentru micii fermieri.

Citiţi mai multe despre schemele de plăţi directe care se acordă producătorilor agricoli în perioada 2015-2020 Revista Ferma, ediţia din ianuarie 2015.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…

După inundații, secetă! 136.000 ha raportate la MADR

136.000 ha au fost raportate la MADR ca fiind afectate de secetă până la începutul lunii august 2016, dar suprafețele sunt mai mari și vor crește în continuare, a anunțat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pe 4 august.

„În acest moment, ce ne-a sosit la minister ca suprafețe, sunt 136.000 de hectare afectate în proporție 30-70% de secetă. Rămâne însă să vină toate solicitările. Chiar îmi spunea cineva că în nordul țării e secetă foarte serioasă și încă nu au ajuns de acolo solicitările, deci ne așteptăm de acolo la suprafețe mult mai importante”, a spus Irimescu, după o întâlnire cu reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Irimescu a precizat că, la inițiativa premierului Cioloș, s-a stabilit o schemă de minimis prin care se vor acorda 32 milioane lei pentru subvenționarea irigațiilor.


Vasile Dîncu: Seceta NU va afecta sever prețurile alimentelor!

Pe 28 iulie 2016, după videoconferința cu prefecții pe tema secetei, vicepremierul Vasile Dîncu a…