Treceți la conținutul principal

Schema de ajutor, “gură de oxigen” in Agricultura



Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 29 decembrie 2014, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Conform prevederilor art.27 alin.(1) lit.a) și lit.b) din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei, ajutorul de stat acoperă parțial sau integral costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Astfel, se instituie o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul șeptelului sau a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, conform prevederilor art.27 alin.(1) lit.a) și lit.b) din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, așa cum sunt definite la art.2 lit. b) și c) din proiect, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care de?in certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum ?i persoanelor juridice, care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole, așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei.

Solicitanții ajutorului de stat sunt asociații sau organizații de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior, persoane juridice acreditate de către ANARZ, pentru întocmirea și menținerea registrelor genealogice ale raselor de animale și/sau pentru determinarea calității genetice a raselor de animale.

Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate este:

a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și men?inerii registrelor genealogice;

b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul șeptelului și a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Cererile inițiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitan?i, avizate de către ANARZ, se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.

Prin excepție, pentru anul 2015, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitanți, avizate de către ANARZ, se depun până în data de 15 ianuarie 2015.

Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru cheltuielile eligibile pentru întocmirea și menținerea registrului genealogic, este de maxim:

a) 30 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline și ecvine;

b) 10 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine și porcine.

Valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal/an, pentru cheltuielile eligibile pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului este de maxim:

a) 80 lei, în cazul controlului performanțelor producției de lapte, și 20 lei, în cazul controlului producției de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine și bubaline;

b) 15 lei, în cazul controlului performanțelor producției de lapte, 5 lei, în cazul producției de carne, 3 lei, în cazul producțiilor de lână, pentru rasele cu lână fină, și 4 lei, în cazul producției de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine și caprine;

c) 10 lei, în cazul controlului performanțelor de producție la rasele de animale din specia porcine.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2015-2020 este de 881.100.000 lei, din care 267.000.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, respectiv 614.100.000 lei pentru speciile ovine și caprine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Merele lui Barbulea, motiv de râsete în şedinţa CJ Gorj

La solicitarea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj a transmis acestei instituţii propunerile privind preţurile medii ale produselor agricole ce vor fi practicate în acest an. Consiliul Judeţean, potrivit legii, trebuie să aprobe aceste preţuri, după aprobare hotărârea transmiţându-se Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, pentru a fi comunicat unităţilor fiscale în subordine. Acest ultim proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean de vineri a născut ceva discuţii, după ce consilierul PNL, Valerică Barbulea, a cerut un amendament la proiectul de hotărâre, privind modificarea preţului la mere.
Amendamentul s-a supus al vot, dar consilierii care compun majoritatea nu au ştiut cum să voteze, spre amuzamentul celor din grupul PDL care aplaudau râzând nedumerirea consilierilor PSD. Preţul pe kilogramul de mere a fost de 2,31 de lei iar Barbulea vroia ca acesta să fie de la 1,80 de lei pe kilogramul de mere. Iniţial …

Au început plățile pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016

APIA informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
De asemenea, anunțăm potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie - 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru

Recomandări de la APIA privind cererile de subvenții

Nicolae Horumbă, director Proceduri plăți pe suprafață din APIA, a făcut câteva recomandări fermierilor care depun cererea unică pentru subvenții.



Terenurile cu statut incert
În primul rând, fermierul trebuie să-și clarifice situația terenurilor pe care le cultivă înainte de a veni la APIA. “Recomandarea mea personală este ca, dacă există terenuri cu statut incert, să le declare, pentru că sunt obligați, dar să nu solicite plata pentru ele. Există riscul ca, dacă se constată neconformități pentru acele suprafețe cu statut juridic incert sau situație neclară în documente, să fie penalizați. E mai simplu pentru fermier să declare că nu solicită plata pentru o parcelă”, spune directorul. Chiar dacă nu primește subvenție pentru acel teren, fermierul are obligația să respecte bunele condiții agricole și de mediu și este posibil să aibă și zone de interes ecologic pe el, care intră în calculul procentului de 5%.

Tabel centralizator
Ca noutate, anul acesta fermierii trebuie să depună un tabel …