Treceți la conținutul principal

INTERVIU: Cioloș – Toți producătorii români afectați de embargoul rus sunt eligibili pentru ajutor din partea UE

Toți producătorii români afectați de restricțiile impuse de Rusia vor fi eligibili pentru a beneficia de sprijin, chiar dacă nu fac parte din asociații, a declarat, pentru MEDIAFAX, comisarul Dacian Cioloș, subliniind necesitatea orientării spre alte piețe, dar și normalizarea relațiilor cu Rusia.



În contextul măsurilor de sprijinire a producătorilor europeni anunțate luni de CE, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ajutorul de 125 de milioane de euro va fi acordat producătorilor în funcție de nevoi, în funcție de cantitățile de legume și fructe retrase de pe piață. Comisarul european a precizat că toți producătorii afectați de decizia Moscovei sunt eligibili pentru a primi ajutor, chiar dacă nu fac parte din organizații de profil, un aspect important pentru România, unde gradul de organizare al producătorilor este limitat.

Totodată, Dacian Cioloș a subliniat că, din datele aflate la dispoziția CE, România va fi afectată, în mod direct, mai puțin decât alte state europene de embargoul rus, dar a recunoscut că pot apărea și efecte indirecte ca urmare a faptului că în România ar putea ajunge un număr mai mare de produse europene care în mod normal erau exportate pe piața rusă.

Comisarul european pentru Agricultură a evidențiat faptul că măsurile de sprijin se vor aplica atât timp cât va fi nevoie de ele.

Pe de altă parte, Dacian Cioloș a declarat că CE sprijină producătorii europeni, inclusiv români, în vederea identificării de piețe noi, aceasta fiind o soluție pe termen mediu și lung, alături de normalizarea relațiilor cu Rusia.

Prezentăm interviul acordat de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, agenției MEDIAFAX:

Reporter: Ce efecte vor avea măsurile anunțate luni de Comisia Europeană?

Dacian Cioloș: Astăzi am anunțat un pachet de măsuri excepționale de sprijin pentru producătorii de fructe și legume perisabile. Pentru mulți producători din țară, în special pentru cei din sectorul legumicol, producătorii de roșii, de castraveți, embargoul rusesc a creat o situație dificilă. Măsurile anunțate astăzi vin în sprijinul lor. Toți producătorii de legume și fructe afectați de restricțiile pe piața rusească vor fi eligibili pentru a beneficia de măsuri de sprijinire a pieței, în cazul în care le consideră necesare, indiferent dacă fac sau nu parte din organizații de producători – un aspect deosebit de important pentru România, unde gradul de organizare al producătorilor de legume și fructe este foarte limitat.

Dincolo de estimări, deciziile de sprijin și de asistență financiară vor fi bazate pe cantitățile efective retrase de pe piață, distribuite gratuit, nerecoltate sau recoltate înainte de coacere, după ce autoritățile fac verificările necesare. Cel mai important este să avem situația exactă de pe teren. Acesta este și motivul pentru care am instituit un sistem de monitorizare permanentă a piețelor și avem întâlniri săptămânale cu experții din statele membre. Este foarte important ca statele membre să transmită Comisiei Europene informații la zi despre situația din sectoarele afectate de aceste restricții.

Reporter: Din totalul de despăgubiri la nivel european, cât vor primi producătorii români?

Dacian Cioloș: Deocamdată, am anunțat măsuri de sprijin pentru producătorii de legume și fructe, acolo unde vorbim despre produse perisabile, care nu pot fi stocate în așteptarea găsirii de noi piețe. Suma totală alocată acestor măsuri de piață pentru acest sector este de 125 milioane de euro. Nu există o repartizare a acestei sume pe stat membru. Sprijinul financiar va fi alocat producătorilor, în funcție de nevoi, de cantitățile de legume și fructe retrase de pe piață intr-un fel sau altul. Atlfel spus, aceste măsuri vor acționa ca o plasă de siguranță. Principalul obiectiv al producătorilor va fi bineînțeles să-și vândă producția pe piață. Însă, dacă acest lucru va fi îngreunat din cauza eventualului surplus de producție, în urma restricțiilor exportului pe piața rusă, producătorii vor putea decide să recurgă la retrageri de pe piață a unei părți a producției, iar măsurile anunțate azi vor compensa financiar aceste cantități retrase.

Reporter: Din datele disponibile la CE, cât de afectate sunt România și celelalte țări europene de embargoul rusesc?

Dacian Cioloș: Exportul pe piața rusă reprezintă în jur de 10 procente din totalul exporturilor europene extracomunitare de produse agricole și agroalimentare. Unele sectoare și unele state membre sunt mai afectate decât altele. Spre exemplu, peste 60 de procente din exporturile agroalimentare din țările baltice aveau această destinație, aproape 30 de procente din exporturile Poloniei, 20 la sută din exporturile Cehiei. Pentru alte state membre precum Germania, Olanda vorbim de cantități și de valori ale exportului foarte mari.

În cazul României, din datele pe care le avem la Comisia Europeană, procentul este mult mai mic, ceea ce înseamnă că România va fi afectată direct mult mai puțin în comparație cu alte state membre. În medie, în 2011-2013, România a exportat către Federația Rusă produse agricole și agroalimentare în valoare de 34 de milioane de euro, dintr-un total al exporturilor extracomunitare de aproape un miliard și jumătate de euro pe an. Aceasta înseamnă că numai 2,3% din exporturile agroalimentare românești au avut ca destinație piața rusească. Pentru România, impactul economic direct al restricțiilor impuse de Rusia este limitat. Sigur, dincolo de acest impact direct, ar mai putea exista efecte indirecte – dat fiind faptul că vorbim despre o piață comună europeană, mai multe produse decât de obicei ajunse pe piețele din România ar putea afecta vânzările producătorilor români. Dar, tocmai de aceea, am avut în vedere aplicarea acestor măsuri de sprijin pe piață pentru toate statele membre, nu doar pentru cele care exportă direct pe piața Rusiei.

Reporter: Pentru ce perioadă se vor acorda despăgubirile?

Dacian Cioloș: Măsurile de sprijin se vor aplica atât timp cât va fi nevoie de ele. Azi am alocat 125 de milioane de euro unui set de măsuri care vor fi aplicate în sectorul fructelor și legumelor perisabile până la sfârșitul lunii noiembrie. Săptămâna trecută am aprobat o serie de măsuri pentru producătorii de piersici și nectarine. Foarte probabil, probleme vor mai fi și în alte sectoare. Suntem gata să acționăm când și unde va fi necesar, cu mijloacele cele mai potrivite. Este un proces în desfășurare. Ceea ce mi se pare cel mai important este ca agricultorii români, și toți ceilalți agricultori europeni afectați de embargoul rusesc, să știe că noua Politică Agricolă Comună are toate instrumentele administrative, legislative și bugetare pentru a veni în sprijinul lor. Această decizie a Federației Ruse nu ne-a luat prin surprindere, dovadă că am fost în măsură să activăm rapiddispozitivul de sprijin pentru sectoarele cele mai vulnerabile.

Reporter: Pe lângă despăgubiri cum poate Comisia Europeană să-i ajute pe producătorii europeni?

Dacian Cioloș: Există, într-o primă fază o serie de măsuri de sprijinire a pieței, de la retrageri de pe piață, distribuirea gratuită a produselor în cauză, compensații pentru nerecoltate sau pentru recoltare înainte de vreme. Dincolo de acestea, în funcție de sectoare, analizăm și alte modalități de acțiune. Sectorul agricol european este unul robust si flexibil. Piața rusă este una foarte importantă, dar pentru producătorii noștri, mai există și alte piețe. De altfel, Comisia Europeană sprijină producătorii europeni, inclusiv producători români, printr-o politică de promovare pe piețe noi și, mai ales, prin negocierile comerciale pe care le desfășoară.

Reporter: Cât de rapid pot fi găsite aceste piețe noi pentru producătorii din UE?

Dacian Cioloș: Sunt conștient că găsirea într-un timp foarte scurt a unor piețe alternative este dificilă. De aceea am luat aceste măsuri de sprijin. Pe termen mediu și lung însă, în paralel cu o normalizare necesară a relațiilor cu Federația Rusă, sunt sigur că producătorii noștri vor putea să se orienteze și spre alte piețe.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Au început plățile pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016

APIA informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
De asemenea, anunțăm potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie - 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru

Sorin Radu, noul nume vehiculat pentru a prelua portofoliul de secretar de stat în locul lui George Turtoi. Marius Faur în continuare în cărți pentru șefia APIA

Surse apropiate premierului României, Dacian Cioloș, au precizat sub semnul anonimatului că Sorin Radu, fostul director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, ar fi următorul pe lista ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, pentru a fi secretar de stat responsabil cu fondurile europene, practic succesorul lui George Turtoi care a demisionat cu ceva zile în urmă.
„Deocamdată se vrea aducerea lui Sorin Radu, care a fost la Centrul Regional Nord, Satu Mare. Este foarte bun pe fonduri europene; s-a agreat cu premierul. Cei de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare au cea mai bună absorbție, cei de la conducerea Ministerului Agriculturii îl știu de ani de zile. Este un tip super OK, nu este intrat în nimic, nu are probleme de niciun fel”, au spus sursele guvernamentale.

Informația confirmă spusele lui Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, care a declarat pentru un post de televiziune că …