Treceți la conținutul principal

Fermierii vor plăti o acciză de 21 de euro/tona de motorină, statul va subvenţiona diferenţa

Fermierii vor plăti o acciză de 21 de euro/tona de motorină utilizată în agricultură, iar diferenţa dintre acest cuantum şi nivelul real al accizei va fi subvenţionată de stat, în baza unei hotărâri aprobate, luni, de Guvern, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.



"Astăzi, am aprobat un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Practic, este hotărârea de guvern prin care creăm cadrul legal pentru perioada 2015-2020, de a acorda subvenţia pe care o aşteaptă fermierii an de an pentru motorina pe care o utilizează în agricultură, astfel încât să contribuim la reducerea costului de producţie. În fiecare an, conform regulamentelor europene şi legislaţiei naţionale, Guvernul trebuie să emită, după această hotărâre de guvern, o altă hotărâre de guvern prin care stabilim sumele pe care le avem la dispoziţie pentru anul următor", a spus ministrul.

El a arătat că, pentru anul viitor, suma estimată pentru acoperirea subvenţiei este de 700 milioane lei.

"În proiectul de buget pe anul 2015, aceste sume sunt prevăzute, chiar o sumă mai mare, care să acopere integral eventualele solicitări. Ca în fiecare an, dacă solicitările vor fi mai mari, prin rectificare bugetară vom completa sumele necesare, astfel încât toţi fermierii care folosesc motorina în agricultură să primească aceste subvenţii", a explicat ministrul Agriculturii.

El a susţinut că majorarea accizei la carburanţi efectuată de Guvern în acest an nu afectează fermierii.

"Legislaţia pe care o avem în vigoare, chiar dacă este o hotărâre de guvern, prevede foarte clar că, indiferent cât este acciza de mare, fermierii nu trebuie să plătească decât 21 de euro pe tonă, urmând ca diferenţa să fie acordată prin subvenţie de la bugetul de stat", a spus Constantin.

Potrivit acestuia, pe primul trimestru al anului în curs a fost acordată o subvenţie de aproximativ 1,4 lei pe litru de motorină consumat în agricultură, iar, după majorarea accizei, subvenţia a crescut la 1,79 lei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Tehnologia produselor horticole. Valorificare in stare proaspata si industrializare

Lucrarea urmareste un scop utilitar, de orientare actuala privind tehnologiile moderne de valorificare a fructelor, legumelor, florilor, semintelor si materialului saditor.

In masura in care va servi la documentarea celor interesati in aplicarea tehnologiei produselor horticole, incepand cu recoltarea si continuand pana la livrarea lor ca marfa, consideram ca ne-am adus si noi contributia la un efort in care sunt angajati toti horticultorii Romaniei, de intelegere, de stapanire si de depasire a problemelor cu care ne vom confrunta in deceniile secolului XXI.

Din cuprins:
Cap. 1. Introducere si scurt istoric (D. Beceanu) pag. 21
1.1. Tehnologia valorificarii legumelor si fructelor
1.2. Evolutia activitatilor de pastrare si prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul roman

Cap. 2. Caracterizarea tehnologica a produselor horticole ( D. Beceanu) pag. 33
2.1. Clasificarea produselor horticole
2.2. Constitutia fizica a produselor horticole
2.3. Fermitatea structo-texturala a pr…