Treceți la conținutul principal

Chilli, juncanul înalt de aproape 2 metri

Deşi e la fel de mare cât un elefant de dimensiuni mai reduse, Big Cow Chilli este descris ca “uriaşul cel blând”. Chilli, juncanul de rasă Holstein Friză, cântăreşte peste o tonă şi are 1,98 m în înălţime!

În ciuda staturii lui impunătoare, hrana şi-o asigură în mare parte de pe păşune. Proprietarii lui au contactat oficialii de la Guinness Book, care compară în prezent dimensiunile lui Chilli cu ale altor bovine recordiste.



Taurul, care este aproape la fel de înalt pe cât este de lung, trăieşte la adăpostul pentru animale din Chard, Somerset (Marea Britanie), după ce fusese abandonat la poarta acestui refugiu pe când avea doar 6 zile de viaţă. Timp de 9 ani, Chilli a tot crescut, iar cei de la adăpost sunt optimişti că uriaşul lor va bate recordul pentru cea mai înaltă bovină din lume. Ei spun că nu îşi explică de ce a crescut atât de mult Chilli, mai ales că nu mănâncă exagerat, iar picioarele şi capul îi sunt bine proporţionate. El e pur şi simplu… foarte mare şi foarte prietenos!

În prezent, recordul de înălţime (2,02 m) la specia bovină este deţinut de taurul Fiorino, care trăieşte în Italia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Agricultura încotro?, forum economic la Agro Expo Bucovina

Afla totul despre problemele actuale din agricultura. Vino la a IV-a editie a Forumului Economic „Agricultura incotro?” din cadrul Agro Expo Bucovina – 18-20.03.2011!

Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava si Shopping City Suceava va invita sa vizitati cea de a IX-a editie a celui mai mare targ de agricultura si industrie alimentara din Moldova, Agro Expo Bucovina 2011.

Evenimentul a reusit sa adune peste 100 de companii de profil din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova si se va desfasura in perioada 18-20 martie 2011, la Shopping City Suceava

Expozitia va putea fi vizitata zilnic intre orele 10:00 – 18:00.

De asemenea pe data de 18 martie 2011, ora 10:00, in City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, va avea loc si cea de a IV-a editie a “Forumului Economic Agricultura Incotro?“, organizat in parteneriat cu …

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.