Treceți la conținutul principal

Au fost reziliate proiecte de un miliard de euro

Pentru 3.431 de contracte încheiate prin PNDR 2007-2013 în perioada 22 mai 2009 - 30 aprilie 2014, cu valoare nerambursabilă de peste 1,064 mld. euro, nu s-a depus nici o cerere de plată până la 9 octombrie 2014, potrivit datelor publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).



Agenţia a anunţat că va rezilia, în primul trimestru din 2015, toate proiectele contractate prin PNDR 2007 - 2013 care nu au depus nici o cerere de plată şi care se află într-un stadiu de realizare ce nu permite finalizarea lucrărilor şi depunerea ultimei cereri de plată până la 30 septembrie 2015. Toate fondurile contractate şi nesolicitate de beneficiari vor fi redistribuite către acele măsuri care au deficit de finanţare, preciza AFIR.

Măsura va fi aplicată tuturor proiectelor implementate atât de către beneficiarii privaţi, cât şi de către cei publici (n.red. - Măsura 322).


430 mil. euro pe modernizare şi procesare

Pe măsuri, situaţia proiectelor contractate care nu au depus nici o cerere de plată până în octombrie 2014 este următoarea:

Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri: 7 proiecte, valoare nerambursabilă 156.000 euro;

Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor: 664 proiecte, 235,103 mil. euro;

Măsura 122 - Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii: 5 proiecte, 1,639 mil. euro;

Măsura 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere: 211 proiecte, 196,989 mil. euro;

Măsura 125 - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice: 130 proiecte, 137,580 mil. euro;

Măsura 221 - Prima împădurire a terenurilor agricole: 12 proiecte, 378.530 euro;

Măsura 312 - Crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi: 732 proiecte, 100,919 mil. euro;

Măsura 313 - Încurajarea activităţilor turistice: 1.090 proiecte, 148,185 mil. euro;

Măsura 322 - Renovarea şi dezvoltarea satelor: 83 proiecte, 142,116 mil. euro;

Măsura 431 - Constituirea şi funcţionarea GAL-urilor: 3 proiecte, 800.712 euro;

Măsura 411 - Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier prin GAL-uri: 201 proiecte, 9,561 mil. euro;

Măsura 413 - Calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale prin GAL-uri: 1.293 proiecte, 90,869 mil. euro.

AFIR a primit şi verificat un total de 148.414 cereri de finanţare, în valoare de peste 18,3 mld. euro, din care au fost selectate pentru finanţare 96.132 de proiecte, cu o valoare de peste 7,1 mld. euro.

AFIR a plătit, până la 27 octombrie 2014, peste 6,51 mld. euro (din 9,3 mld. euro alocate de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin PNDR 2007 - 2013) pentru proiecte de investiții şi pentru plăți directe.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au început plățile pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016

APIA informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
De asemenea, anunțăm potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie - 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.
Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.
Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii…