Treceți la conținutul principal

Michelin Ultraflex: 10 ani de avantaje pentru fermieri



La aniversarea a zece ani de tehnologie Ultraflex, producătorul de anvelope Michelin a demonstrat avantajele inovațiilor realizate până acum, dar și că lucrează în continuare pentru a oferi fermierilor din toată lumea cele mai performante anvelope pentru agricultură.

Fermieri, dealeri de anvelope și jurnaliști de presă agricolă din toată lumea au participat, la sfârșitul lunii septembrie 2014, la demonstrații cu anvelopele Michelin la Centrul Tehnologic din Ladoux, Franța, și la o vizită în fabrica Michelin din Valladolid, Spania, unde sunt produse anvelope agricole.

Pentru sectorul agricol, Michelin produce anvelope pentru tractoare: XeoBib, AxioBib and YieldBib, combine: CerexBib, mașini de stropit: SprayBib, remorci: CargoXBib și mașini compacte.


Tehnologia Michelin Ultraflex

Presiune scăzută = compactare a solului mai redusă = protecție sporită a solului = recolte mai mari = productivitate crescută.

Tehnologia Michelin Ultraflex permite transportul unor sarcini mai mari la o presiune scăzută (până la 0,8 bar), ceea ce înseamnă tracțiune sporită și compactare mai redusă a solului.

Studiile arată că fenomenul de compactare a solului apare la valori de peste 1 bar ale presiunii exercitate de mașinile și utilajele agricole asupra solului. Un grad mare de compactare a solului poate reduce productivitatea acestuia cu 30%-40%.

Cea mai simplă soluție pentru a obține o presiune scăzută este creșterea volumului anvelopei, însă această variantă ridică probleme legate de dimensiune, montaj, cost, modificarea mașinilor agricole etc..

Soluția inovatoare introdusă de Michelin odată cu tehnologia Ultraflex a fost creșterea flexibilității dinamice a anvelopelor, menținând o manevrabilitate ușoară și pe drumuri, unde mașinile agricole rulează cam 20%-40% din timp, cu viteze de până la 65 km/oră.


XeoBib, prima anvelopă Ultraflex

Prima anvelopă cu tehnologia Ultraflex a fost XeoBib, lansată în 2003 și premiată cu aur pentru inovație la AgriTechnica - Hanovra, fiind pentru prima dată în istoria târgului când cel mai important premiu a fost câștigat de un constructor de anvelope.

Primele anvelope XeoBib au fost proiectate pentru a echipa tractoare de cca. 130 CP. Comparativ cu anvelopele cu tehnologie convențională din seria 65, anvelopele XeoBib au demonstrat performanțe considerabile în câmp:

• la o sarcină de 3.650 kg, XeoBib rulează cu o presiune de 0,9 bar, în timp ce anvelopele standard din Seria 65 rulează cu o presiune de 1,4 bar;

• amprentă la sol cu 24% mai mare decât a anvelopelor standard;

• adâncimea urmelor lăsate în sol de XeoBib este de 21 mm, față de 46 mm pentru anvelopele standard (-55%);

• rezistență de rulare cu 20% mai mică pe sol nisipos;

• cuplu cu 7% mai mare, la aceeași alunecare.


Performanțe demonstrate practic

Pentru aniversarea de 10 ani, Michelin a demonstrat abilitățile și performanțele tehnologiei Ultraflex în patru teste ce au evidențiat avantaje legate de siguranță, compactarea solului, amprenta pe sol și flotație.


SIGURANȚĂ: SprayBib

Față de anvelopele cu tehnologie standard, anvelopele SprayBib, ce încorporează tehnologia Ultraflex, au avantajul că pot transporta o sarcină cu 40% mai mare, cu o presiune cu 43% mai mică.

Pentru a arăta că acest nivel de performanță este sinonim cu siguranța, Michelin a echipat cu noul model de anvelope SprayBib VF 420/95 R50 cel mai nou model de mașină de stropit de la John Deere. Testele de condus au demonstrat că anvelopele SprayBib permit manevrarea fără dificultate a mașinii printre conuri, la viteze de cca. 40 km/oră, oferind stabilitate în orice situație riscantă pe care fermierii ar putea-o întâmpina în munca din ferme și la viteze de lucru mari.

Anvelopele Michelin SprayBib se găsesc deja în echiparea standard sau opțională pentru mașini de stropit produse de AGCO, CNH, John Deere, Berthoud, Hardi, Amazone ș.a.


COMPACTARE MAI REDUSĂ A SOLULUI: XeoBib

Pentru a compara impactul unei anvelope cu tehnologie convențională Michelin MachXBib 650/65 R38, cu o presiune de1,4 bar, cu cel al unei anvelope Ultraflex XeoBib VF 710/60 R38, cu o presiune de 0,9 bar, ambele au fost rulate, cu o sarcină de 4.500 kg, pe un o bucată de teren realizată din straturi de sol de culori diferite, care fac mai ușor vizibil impactul presiunii asupra solului.

Testele practice au demonstrat o reducere a compactării în diferite straturi ale solului, până la o adâncime de 1 m, în favoarea tehnologiei Ultraflex.


TRACȚIUNE, PROTEJAREA SOLULUI, PRODUCTIVITATE: AxioBibIF 900/65 R46

AxioBib IF 900/65R46, cu technologie Ultraflex, este cea mai mare anvelopă pentru tractoare din lume, proiectată special pentru tractoare de mare putere. A fost realizată în parteneriat cu New Holland, Deutz Fahr și Krone și lansată la Agritechnica 2013. Are 2,32 m înălțime, 900 mm lățime și poate suporta o sarcină de 10,6 tone. Poate rula cu viteze de până la 65 km/oră.

Pentru demonstrații practice în câmp, Michelin a echipat cu anvelope AxioBib IF900/65 R46 unul dintre cele mai puternice tractoare de ultimă generație New Holland T9, de 500 CP, care a tractat un plug GrégoireBesson de 8 m lățime de lucru.

Un alt test a demonstrat că, pentru o sarcină de 7.000 kg, AxioBib IF 900/65 R46, la o presiune de 1,1 bar, are o amprentă pe sol cu 10% mai mare față de modelul AxioBib IF 900/60 R42, la o presiune de 1,4 bar (6.642 cmp vs. 6.014 cmp). În practică, acest lucru se traduce prin posibilitatea utilizării de mașini agricole de capacitate mai mare pentru a crește productivitatea și a reduce traficul în câmp, în scopul conservării solului, rulând cu viteze mai mari sau în condiții extreme.

TEHNOLOGIE: CargoXBib High Flotation

Toate avantajele tehnologiei Michelin Ultraflex sunt în prezent disponibile și la anvelopele pentru remorci agricole și pot fi îmbunătățite prin sisteme de control a presiunii din pneuri.

Datorită unei carcase ce îi permite să ruleze cu presiuni între 0,8 bar și 4 bar, anvelopa pentru remorci CargoXBib High Flotation are abilitatea unică de a se adapta tuturor tipurilor de sarcini și de suprafețe ale solului.


GRUPUL MICHELIN

Fondat în 1889, Grupul Michelin are, în prezent, 67 de unități de producție în 17 țări și peste 111.000 de angajați în întreaga lume, din care peste 6.000 lucrează în Departamentul de Cercetare și Dezvoltare în Europa, America de Nord, America de Sud și Asia. Bugetul pentru Cercetare și Dezvoltare pentru 2013 a depășit 640 mil. euro. Grupul Michelin produce anual 171 mil. anvelope.

În 1898 a apărut Bibendum, mascota Michelin, desemnat, în anul 2000, cel mai bun logo din toate timpurile, de către un juriu internațional.

În 1900 a fost publicat primul ghid Michelin. În prezent, compania vinde anual peste 13 milioane de hărți și ghiduri, iar ViaMichelin, servicul oferit șoferilor, calculează anual 1,2 mld. de rute.

Vânzările nete ale Grupului Michelin în 2013 s-au ridicat la 20,2 mld. euro.

În România, Grupul Michelin și-a inceput activitatea în 2001. În prezent are trei fabrici și o rețea comercială și cca. 3.000 de angajați. În fabricile din România sunt produse anvelope pentru autoturisme, camionete, camioane și utilaje industriale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.