Treceți la conținutul principal

Se înfiinţează bursa peştelui

Consumul oficial de peşte din România se ridică la 4,5 kilograme pe locuitor anual, însă nu cred că este real în condiţiile în care avem o piaţă neagră înfloritoare de circa 50%, apreciază Gheorghe Ştefan, preşedintele Patronatului Peştelui din România. El a precizat că realizarea unei burse a peştelui în România este o investiţie absolut necesară pentru eradicarea pieţei negre a peştelui, intenţia de a realiza un astfel de proiect din fonduri europene fiind începută încă din anul 2007.
“În momentul de faţă ştiu că s-a făcut licitaţia şi urmează să se construiască bursa peştelui. Dacă se va face în exerciţiul acesta financiar sau în următorul, asta nu mai ştiu, dar este o investiţie absolut necesară pentru eradicarea economiei negre din această piaţă”, a spus Ştefan, care a explicat că o astfel de bursă este de fapt o hală cu o bandă transportoare şi o tribună în care vin cumpărătorii autorizaţi să ia peşte şi o camera frigorifică doar pentru păstrarea de moment, pentru că în mod normal tot peştele care intră se vinde în aceeaşi zi. Consumul total de peşte este de 110.000 tone pe an, din care numai 12.000 tone se produc în ţară, iar restul cantităţii provine din import.

The original article may still be available at http://www.ziarulfaclia.ro/se-infiinteaza-bursa-pestelui/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.