Treceți la conținutul principal

Peste 140 de companii prezente şi peste 10.000 mp ocupaţi la CARNEXPO 2013

În perioada 23-26 octombrie 2013, în incinta complexului expoziţional EXPOROM, se va desfăşura Târgul Internaţional CARNEXPO 2013.  

Pe data de 23 octombrie 2013, după deschiderea oficială a celui mai mare târg din sud-estul Europei, specializat pe industria cărnii şi zootehnie, în sala de conferinţă a centrului Exporom se va desfăşura seminarul cu tema“Reducerea TVA-ului scoate industria cărnii din insolvenţă”.

Reducerea TVA-ului la carne ar putea rezolva cele mai importante probleme care afectează în prezent industria cărnii din România: evaziunea fiscală, concurenţa neloială, importurile de produse ieftine la o calitate îndoielnică, scăderea consumului şi reducerea capacităţilor de producţie. Evaziunea fiscală în sectorul cărnii a fost estimată la 230 de milioane de euro, după perioada majorării TVA-ului la 24% şi se apreciază că au “dispărut” zeci de mii de tone de carne în economia subterană la nivelul anilor 2011 şi 2012, ceea ce a condus la neîncasarea la bugetul naţional a 30 de milioane de euro. În contextul deschiderii noilor pieţe de export pentru România, se impune o analiză a industiei şi identificarea soluţiilor care să impulsioneze redeschirerea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie, situaţie care ar putea salva de la insolvenţă, atât fermierii, cât şi producătorii români de carne şi preparate din carne. La acest eveniment, important pentru sectorul industriei cărnii din România, va participa Achim Irimescu, Secretar de stat în cadrul MADR, alături de invitaţi speciali din partea Ambasadei R.P. Chineze şi preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, pe parcursul desfăşurării târgului CARNEXPO 2013, conferinţele şi seminariile vor reuni într-un mediu dinamic, reprezentanţi de marcă din Ministerul Agriculturii şi alte instituţii de stat, liderii fiecarui sector al industriei cărnii din România, preşedinţi ai asociaţiilor patronale, oameni de afaceri români şi straini, diplomaţi şi jurnalişti din ţară şi străinătate. „Această expoziţie organizată o dată la doi ani reprezintă o excelentă oportunitate de a stabili noi parteneriate şi relaţii de afaceri. Este un bun prilej, pentru expozanţii şi vizitatorii specializaţi, inclusiv pentru consumatorii de carne şi mezeluri, să regăsească şi să compare într-un singur loc, o largă varietate de produse. Expozanţii şi vizitatorii vor găsi la CARNEXPO cele mai noi şi mai avantajoase oferte pentru industria cărnii şi domeniile conexe, retail, HoReCa, precum şi din alte sectoare ale industriei alimentare. Nu în ultimul rând, delegaţii străine şi reprezentanţii companiilor interesate de mediul de afaceri din România vor participa la CARNEXPO 2013 pentru a identifica oportunităţile de colaborare cu producătorii români din industria cărnii şi zootehnie”, se arată în comunicatul citat.

Ziua de 23 octombrie se va încheia cu Gala Premiilor INOVATIA CARNEXPO în cadrul căreia vor fi premiate inovaţiile din industria cărnii, iar invitaţii vor avea ocazia să asiste la câteva momente cultural-artistice, speciale realizate de Uniunea Elenă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Comuniunea Ruşilor Lipoveni din România şi Casa Româno-Chineză. De asemenea, delicatesele serii vor fi alese din bucătăria tradiţională românească, dar şi a celor patru ţări reprezentate la Gală. Organizatorii şi-au propus să creeze o atmosferă relaxată care să întărească relaţiile de business stabilite în cadrul standurilor expoziţionale.
Cum putem dezvolta relaţiile comerciale bilaterale cu ţările estice? Cum pot producătorii români de carne să deschidă noi pieţe pentru export? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom primi un răspuns în cadrul primei întâlniri a ţărilor estice cu industria cărnii din România.

Discuţii despre „Dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi ţările estice”
Seminarul organizat sub titulatura “Dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi ţările estice” va avea loc pe data de 24 octombrie 2013, în sala de conferinţe Exporom, începand cu ora 14.00. Invitaţi speciali ai acestui eveniment sunt consilieri economici şi comerciali din Rusia, Belarus, Kazakhstan, Ucraina, Bulgaria, Grecia şi Serbia. Acest eveniment va fi punctul de întalnire al ideilor şi oportunităţilor de dezvoltare a relaţiilor comerciale cu ţările estice, un cumul valoros de informaţii pentru industria cărnii şi pentru toţi cei care activează în acest sector.

Alte două sectoare importante pentru industria cărnii din România vor avea seminarii dedicate unde vor fi aduse în discuţie atât subiecte legate de reducrerea TVA-ului, cât şi potenţialul ţării noastre pentru export. În data de 24 octombrie ora 11,00 va avea loc, în cadrul târgului CARNEXPO 2013, seminarul crescătorilor de bovine din România cu tema “Bovina de carne – sursă valoroasă pentru schimburile comerciale cu Europa”.

La doar o zi distanţa, vineri 25 octombrie, ora 14,00 va avea loc seminarul crescătorilor şi procesatorilor de peşte, unde principalele subiecte discutate vor fi reducerea TVA-ului la peşte şi preparate din peşte, dar mai ales perspectivele dezvoltării acvaculturii în România. Va urma un show culinar marca “Don Mariano” unde vor putea fi degustate reţete speciale de omletă cu peşte afumat, dorada în sare şi scoici gratinate.

Se lansează campania „Tăiem TVA-ul la carne”
Cel mai important moment al târgului CARNEXPO 2013, va fi organizat vineri 25 octombrie 2013, ora 11.00 de revista de specialitate INDUSTRIA CARNII.RO care va lansa campania “Tăiem TVA-ul la carne”, un eveniment special la care participă dl. Daniel Constantin - Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alături de dl. Ovidiu Duşleag – preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Ioan Ladoşi – preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) şi dl. Ilie Van – preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), anunţă organizatorii. Aceştia şi-au propus un exerciţiu de reducere simbolică a TVA-ului, al cărui scop este conştientizarea necesităţii aplicării acestei măsuri şi în sectorul industriei cărnii.

Evenimentul presupune o dezbatere deschisă privind tăierea TVA-ului la carne şi preparate din carne, urmată de prezentarea concluziilor vizavi de acest subiect extrem de important pentru supravieţuirea industriei, cât şi o conferinţă de presă.

The original article may still be available at: http://www.agroinfo.ro/evenimente/targuri-si-expozitii/cresterea-animalelor/peste-140-de-companii-prezente-si-peste-10-000-mp-ocupati-la-carnexpo-2013

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sorin Radu, noul nume vehiculat pentru a prelua portofoliul de secretar de stat în locul lui George Turtoi. Marius Faur în continuare în cărți pentru șefia APIA

Surse apropiate premierului României, Dacian Cioloș, au precizat sub semnul anonimatului că Sorin Radu, fostul director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, ar fi următorul pe lista ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, pentru a fi secretar de stat responsabil cu fondurile europene, practic succesorul lui George Turtoi care a demisionat cu ceva zile în urmă.
„Deocamdată se vrea aducerea lui Sorin Radu, care a fost la Centrul Regional Nord, Satu Mare. Este foarte bun pe fonduri europene; s-a agreat cu premierul. Cei de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare au cea mai bună absorbție, cei de la conducerea Ministerului Agriculturii îl știu de ani de zile. Este un tip super OK, nu este intrat în nimic, nu are probleme de niciun fel”, au spus sursele guvernamentale.

Informația confirmă spusele lui Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, care a declarat pentru un post de televiziune că …

Iarna grea, omătul mare - semne rele pentru anul agricol

Temperaturile extrem de scăzute de la începutul acestui an spulberă şansele unui an agricol bun. Unele culturi sunt compromise în totalitate, iar altele, în proporţii de 30-50%.

Încă de la sfârşitul anului trecut, fermierii şi chiar ministrul de atunci al Agriculturii, Valeriu Tabără, avertizau că anul agricol 2012 nu va fi deloc unul uşor. Seceta din a doua jumătate a lui 2011 a compromis complet producţia de rapiţă şi a afectat întregul sector al cerealelor. Gerul şi cantitatea uriaşă de zăpadă de la începutul acestui an îşi vor pune şi ele amprenta asupra producţiei agricole din 2012.

Primul bilanţ al îngheţului

Deocamdată, nu există un bilanţ final al daunelor cauzate de fenomenele meteo extreme, însă fermierii spun că, şi în contextul unei primăveri favorabile, pagubele produse până în acest punct nu se mai pot remedia. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prezentat, săptămâna trecută, primele statistici oficiale conform cărora, până în acest moment, sunt afectate …

Intalnire de lucru cu crescatorii de ovine si caprine privind subventiile din 2011

Valeriu Tabara, ministrul agriculturii, s-a intalnit, miercuri 30 martie 2011, cu reprezentantii Federatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania Romovis 2000, la sediul Ministerului Agriculturii.

Principalele teme abordate cu aceasta ocazie au fost elaborarea Normelor Metodologice privind schemele de sprijin prin Platile Nationale Directe Complementare (CNDP) pentru sectorul ovine/caprine pentru anul 2011 si masurile 112 – Instalarea tinerilor fermieri si 141 – Sprijin pentru fermele de semi-subzistenta, cuprinse de Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR).

Astfel, au fost discutate termenele de depunere a cererilor pentru CNDP ovine/caprine si perioadele de efectuare a controlului in teren. Reprezentantii ministerului au precizat ca una dintre problemele care necesita clarificare este cea a numarului de animale existent, iar efectivul eligibil pentru care se solicita sprijin trebuie verificat prin controlul in teren.

In ceea ce priveste masurile din PNDR, s-au purtat …