Treceți la conținutul principal

Cioloş: PAC prevede sprijin pentru producţia de lapte din zonele de munte

 

Politica Agricolă Comună (PAC) prevede instrumente şi oferă statelor membre o marjă de manevră pentru a oferi sprijin specific în vederea menţinerii producţiei de lapte în zonele caracterizate de constrângeri naturale specifice, inclusiv în zonele de munte, a afirmat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, cu privire la măsurile pe care CE le are în vedere pentru a sprijini producătorii de lapte din zonele de munte.

În baza noilor dispoziţii privind plăţile directe, statele membre pot decide să aplice alte sisteme, cum ar fi plăţi legate de constrângeri naturale, şi sprijin cuplat facultativ, pentru a direcţiona ajutorul către zonele defavorizate, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei, noile norme, privind dezvoltarea rurală, permit statelor membre să elaboreze programe specifice pentru a aborda provocări specifice, inclusiv producţia de lapte în zonele defavorizate. Intensitatea ajutorului pentru investiţiile din agricultură în zonele cu constrângeri naturale poate fi majorată cu 20%, în comparaţie cu alte zone.

Producătorii de lapte din zonele montane pot primi o plată care să reflecte pierderile de venituri şi costurile suplimentare pe care le presupune producerea laptelui în regiunile respective.

De asemenea, noul regulament, privind calitatea, a introdus termenul de 'produs montan' ca menţiune de calitate facultativă. Totul pentru a oferi producătorilor din zonele de munte un instrument eficient pentru o mai bună comercializare a produselor lor şi pentru a reduce riscurile de confuzie în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte originea produselor

The original article may still be available at http://agroinfo.ro/politic/politica-ue/cresterea-animalelor/ciolos-pac-prevede-sprijin-pentru-productia-de-lapte-in-zonele-de-munte

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…

După inundații, secetă! 136.000 ha raportate la MADR

136.000 ha au fost raportate la MADR ca fiind afectate de secetă până la începutul lunii august 2016, dar suprafețele sunt mai mari și vor crește în continuare, a anunțat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pe 4 august.

„În acest moment, ce ne-a sosit la minister ca suprafețe, sunt 136.000 de hectare afectate în proporție 30-70% de secetă. Rămâne însă să vină toate solicitările. Chiar îmi spunea cineva că în nordul țării e secetă foarte serioasă și încă nu au ajuns de acolo solicitările, deci ne așteptăm de acolo la suprafețe mult mai importante”, a spus Irimescu, după o întâlnire cu reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Irimescu a precizat că, la inițiativa premierului Cioloș, s-a stabilit o schemă de minimis prin care se vor acorda 32 milioane lei pentru subvenționarea irigațiilor.


Vasile Dîncu: Seceta NU va afecta sever prețurile alimentelor!

Pe 28 iulie 2016, după videoconferința cu prefecții pe tema secetei, vicepremierul Vasile Dîncu a…