Treceți la conținutul principal

Buzău: Producţie de struguri de trei ori mai mare decât anul trecut, la Pietroasele

Producţia de struguri obţinută în acest an de Staţiunea Vinicolă Pietroasele este de trei ori mai mare decât cea de anul trecut, având şi o calitate foarte bună a declarat, vineri, Ionel Damian, directorul staţiunii.

Potrivit acestuia, staţiunea a încheiat vineri, 18 octombrie a.c., campania de recoltare din această toamnă. El susţine că este posibil ca în perioada următoare să scadă preţul vinului.
„2013 este anul vinului. Faţă de cantitatea de 3.500-4.000 de kilograme de struguri la hectar obţinută de noi în toamna anului 2012 din cauza îngheţului din timpul iernii şi a grindinii, în acest an am realizat o producţie medie de 11.200-11.500 de kilograme la hectar. Strugurii au fost mulţi, sănătoşi şi foarte bine copţi, în ultimele două săptămâni cantitatea de zaharuri a fost de peste 220 de grame per litru de must”, a precizat Ionel Damian.

Directorul staţinii a menţionat că şi viticultorii particulari care deţin vii în zonă au obţinut, de asemenea, producţii foarte mari.
„În podgoria Dealul Mare şi viticultorii particulari au obţinut producţii foarte mari, de aceea în prima parte a intervalului preţului vinului va scădea, dar vin de calitate nu vor face decât cei care vor respecta tehnologiile de vinificaţie”, a mai spus Ionel Damian.
Staţiunea viti-vinicolă Pietroasele a obţinut zeci de medalii la concursurile de profil interne şi internaţionale, cea mai recentă fiind medalia de aur la Festivalul Bachus - 2013, cu soiul românesc Fetească neagră, producţia 2012

The original article may still be available at: http://www.agroinfo.ro/vegetal/vita-de-vie/buzau-productie-de-struguri-de-trei-ori-mai-mare-decat-anul-trecut-la-pietroasele

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

Ministrul Irimescu: Agricultura a pierdut 1,28 miliarde de euro. Măsurile de remediere pentru 2014-2020

România a reușit să atragă 88,36% din fondurile europene disponibile pentru Agricultură în exercițiul financiar 2007-2013.

Suma dezangajată a fost de circa 1,28 de miliarde de euro, a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, argumentând că principalele motive care au făcut ca o parte din banii comunitari să nu fie cheltuiți se referă la dificultățile beneficiarilor de a asigura cofinanțarea de 50%, precum și birocrația creată din ”excesul de zel” de autoritățile române.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Agriculturii are în vedere simplificarea procedurilor, eliminarea așa-numitor ”condiții speciale”, precum și înființarea unui fond de garantare pentru agricultură și a unui fond mutual pentru despăgubiri.

”Problema cea mai importantă a fost cofinanțarea, asigurarea celor 50% de către beneficiari, motiv pentru care anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro. A doua cauză – birocrația și în acest sens, sigur, ne-am propus și o să vă prezint în…