Treceți la conținutul principal

An secetos - credite scumpe

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară afirmă că „acum se anunţă secetă pentru tot continentul, dar ţara noastră are probleme oricum ar fi. Dacă plouă, din cauza defrişărilor, o mare parte din terenurile agricole sunt distruse. Dacă însă este secetă, ajungem în aceeaşi situaţie, culturile agricole fiind compromise în mare măsură din lipsa sistemelor de irigaţii. Oricum, în acest moment, culturile sunt întârziate cu trei săptămâni din cauza timpului rece din primăvară, iar recolta va fi şi anul acesta slabă“.

Deşi PIB-ul poate creşte semnificativ datorită producţiei agricole, previziunile meteo din acest an anunţă secetă în România, iar bani pentru punerea în funcţiune a sistemelor de irigaţie se găsesc foarte greu. Este favorabilă ridicarea embargoului la cereale de către Rusia, dar şi pentru a le produce fermierii români au nevoie de aceste sisteme de irigaţii.

Finanţarea acordată agricultorilor anul trecut a totalizat circa 1,2 miliarde euro. Banii au fost împărţiţi între fermieri şi IMM-urile din domeniul agricol, pe de o parte, şi marii investitori, de cealaltă parte. Fondul pentru Garantarea Creditului Rural și Fondul pentru IMM au acordat garanții pentru credite în valoare de 1,7 miliarde lei, restul de până la 2,5 miliarde lei fiind credite acordate cu cesiune în favoarea băncii a subvențiilor primite de fermieri.

Dacă se anunţă un an secetos, acesta influenţează şi costul creditelor, deoarece sunt cerute mai multe garanții. „Dobânzile aplicate şi condiţiile impuse fac băncile de temut pentru fermieri. Cu atâtea garanţii solicitate, este greu de obţinut un credit, iar situaţia nu pare a se remedia“, a declarat Dragoș Frumosu. Principalele bănci care au oferte de creditare a agricultorilor sunt CEC, Raiffeisen, Banca Transilvania, BCR şi BRD. Anul trecut, Fondul de Garantare a Creditului Rural a acordat garanţii pentru împrumuturi în valoare de 1,5 miliarde lei, 80% reprezentând sprijin pentru investiţii, iar restul pentru activitatea de producţie.

„România are cel mai mare număr de ferme agricole din UE, adică 3,9 milioane, față de 2,4 milioane în Polonia, 1,7 milioane în Italia, un milion în Spania și 0,5 milioane în Franța. Problema este că suprafața agricolă medie a unei ferme din România este de trei hectare, față de șase în Polnia și 52 în Franța“, spune Dominic Bruynseels, CEO al BCR, explicând astfel o cauză principală a ineficienței agricole, pentru că numărul mare de firme şi slaba dezvoltare a acestora face ca accesarea unui credit să fie mult mai dificilă.

Datele oferite de agricultori, până în prezent, indică recolte la cereale mai reduse decât cele de anul trecut (23% la secară, 22% la rapiță, 7,6% la oleaginoase). Producţia mai slabă înseamnă pierderi și scumpiri.

>>> An secetos - credite scumpe | agrias.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Tehnologia produselor horticole. Valorificare in stare proaspata si industrializare

Lucrarea urmareste un scop utilitar, de orientare actuala privind tehnologiile moderne de valorificare a fructelor, legumelor, florilor, semintelor si materialului saditor.

In masura in care va servi la documentarea celor interesati in aplicarea tehnologiei produselor horticole, incepand cu recoltarea si continuand pana la livrarea lor ca marfa, consideram ca ne-am adus si noi contributia la un efort in care sunt angajati toti horticultorii Romaniei, de intelegere, de stapanire si de depasire a problemelor cu care ne vom confrunta in deceniile secolului XXI.

Din cuprins:
Cap. 1. Introducere si scurt istoric (D. Beceanu) pag. 21
1.1. Tehnologia valorificarii legumelor si fructelor
1.2. Evolutia activitatilor de pastrare si prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul roman

Cap. 2. Caracterizarea tehnologica a produselor horticole ( D. Beceanu) pag. 33
2.1. Clasificarea produselor horticole
2.2. Constitutia fizica a produselor horticole
2.3. Fermitatea structo-texturala a pr…