Treceți la conținutul principal

FNPAR îl susţine pe Rădulescu împotriva lui Harbuz pentru locul de deputat lăsat de Surdu în Neamţ

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu, membru al UNPR, se va bate, din partea partidelor aflate la guvernare, cu social-democratul Liviu Harbuz, de profesie medic veterinar şi fost şef al ANSVSA, din partea opoziţiei (USL), pentru postul de deputat rămas vacant în colegiul 6 Neamţ după decesul deputatului PSD Victor Surdu.

Viorel Matei, FNPAR: „Sunt pentru PSD, dar îi voi face, în Piatra Neamţ, campanie lui Adrian Rădulescu”

„Sunt pentru PSD, dar îi voi face, în Piatra Neamţ, campanie lui Adrian Rădulescu”, a declarat Viorel Matei, preşedintele FNPAR, la sfârşitul lunii mai a.c., la Timişoara, motivând necesitatea unui om al agricultorilor din rândul acestora. „Chiar dacă eu fac parte din PSD, împreună cu FNPAR îl vom susţine pe Rădulescu”, a precizat Matei.

Alegerile parlamentare anticipate se vor desfăşura, cel mai probabil, pe 21 august, au declarat, pentru AGERPRES, surse politice, data urmând să fie confirmată prin hotărâre de guvern. Dacă data alegerilor va rămâne 21 august, campania electorală va începe pe 6 august, cu 15 zile înainte de scrutin.

>>> FNPAR îl susţine pe Rădulescu împotriva lui Harbuz pentru locul de deputat lăsat de Surdu în Neamţ | Agroinfo

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Tehnologia produselor horticole. Valorificare in stare proaspata si industrializare

Lucrarea urmareste un scop utilitar, de orientare actuala privind tehnologiile moderne de valorificare a fructelor, legumelor, florilor, semintelor si materialului saditor.

In masura in care va servi la documentarea celor interesati in aplicarea tehnologiei produselor horticole, incepand cu recoltarea si continuand pana la livrarea lor ca marfa, consideram ca ne-am adus si noi contributia la un efort in care sunt angajati toti horticultorii Romaniei, de intelegere, de stapanire si de depasire a problemelor cu care ne vom confrunta in deceniile secolului XXI.

Din cuprins:
Cap. 1. Introducere si scurt istoric (D. Beceanu) pag. 21
1.1. Tehnologia valorificarii legumelor si fructelor
1.2. Evolutia activitatilor de pastrare si prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul roman

Cap. 2. Caracterizarea tehnologica a produselor horticole ( D. Beceanu) pag. 33
2.1. Clasificarea produselor horticole
2.2. Constitutia fizica a produselor horticole
2.3. Fermitatea structo-texturala a pr…