Treceți la conținutul principal

Preţurile alimentelor în capitală, comparate cu cele din judeţele ţării

Carnea de pasăre, porc şi vită, cât şi brânza telemea, se cumpără în Bucureşti la cele mai mici preţuri, decât în multe judeţe ale ţării.

În schimb laptele, legumele şi fructele, în Bucureşti, sunt printre cele mai scumpe din ţară.

Astfel, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, la carne preţurile din Bucureşti sunt mai mici, situându-se între 7,5 lei şi 12 lei, în timp ce la Constanţa se situează între 16 lei şi 19 lei,la Caraş-Severin sau Brăila se vinde cu 14-15 lei, iar la Iaşi şi Vaslui cu până la 14 lei.

Situaţie asemănătoare este şi la brânza telemea, care în Bucureşti costă între 12 şi 20 lei, în timp ce în judeţe precum Galaţi, Ilfov, sau Buzău preţurile ajung până la 22-24 lei.

La polul opus al preţurilor se află laptele, care în general este ceva mai scump în Bucureşti decât în restul ţării, ajungând la 4,5 lei pe litru, în timp ce în ţară se vinde un litru de lapte cu 2,5 lei-3 lei, conform informaţiilor ministerului.

La fel se întâmplă şi la fructe şi legume, acestea găsindu-se în Capitală la preţuri ceva mai ridicate. Astfel, castraveţii sunt printre cei mai scumpi din ţară, ajungând la 8 lei per kilogram, în timp ce în restul ţării se vând cu preţuri cuprinse între 3 lei şi 7 lei.

Şi în cazul merelor şi perelor situaţia este asemănătoare, bucureştenii fiind nevoiţi să le achiziţioneze la unele dintre cele mai mari preţuri din ţară.

citeşte mai departe

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Agricultura încotro?, forum economic la Agro Expo Bucovina

Afla totul despre problemele actuale din agricultura. Vino la a IV-a editie a Forumului Economic „Agricultura incotro?” din cadrul Agro Expo Bucovina – 18-20.03.2011!

Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava si Shopping City Suceava va invita sa vizitati cea de a IX-a editie a celui mai mare targ de agricultura si industrie alimentara din Moldova, Agro Expo Bucovina 2011.

Evenimentul a reusit sa adune peste 100 de companii de profil din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova si se va desfasura in perioada 18-20 martie 2011, la Shopping City Suceava

Expozitia va putea fi vizitata zilnic intre orele 10:00 – 18:00.

De asemenea pe data de 18 martie 2011, ora 10:00, in City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, va avea loc si cea de a IV-a editie a “Forumului Economic Agricultura Incotro?“, organizat in parteneriat cu …

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.