Treceți la conținutul principal

Comertul cu produse agroalimentare - deficit de 146 milioane de euro

Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare, în primele două luni ale acestui an, a depăşit 146,35 milioane de euro, situându-se totuşi în scădere cu 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când a totalizat 256,89 milioane de euro, potrivit datelor furnizate către AGERPRES, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În primele două luni ale lui 2011, ţara noastră a exportat produde agroalimentare în valoare de aproximativ 442,58 milioane de euro, de 1,6 ori mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile au înregistrat o creştere de 11,6 procente.
Valoarea importurilor de produse alimentare a totalizat, în primele două luni ale anului 2009, 588,93 milioane euro, faţă de 527,57 milioane de euro în perioada similară din 2010.

Iată cum stă situaţia produselor exportate de noi: cel mai exportat produs pe pieţele intra şi extra comunitare a fost porumbul, care a adus României aproape 84,28 milioane de euro (271.960 tone), fiind urmat de ţigările de foi, trabucurile şi ţigaretele (3.385 tone), pentru care au fost încasate 58,38 milioane de euro.
Poziţia a treia cu privire la încasările din exporturi este ocupată de seminţele de floarea soarelui, cu 51,61milioane de euro (99.085 tone), iar uleiurile rafinate de floarea soarelui, de şofran şi de bumbac şi grâul au adus statului român 27,32 milioane de euro, respectiv 21,14 milioane de euro.

În ceea ce priveşte importurile României putem sublinia cantităţile importante de carne de porc, prospătă, refrigerată sau congelată, în primele două luni ale lui 2011, suma cheltuită depăşind 27,28 milioane de euro pentru o cantitate de 17.823 tone de carne de porc.
În acelaşi top al importurilor se mai află seminţele de floarea soarelui, cu 37,7 milioane de euro (60.012 tone), tutunuri brute sau neprelucrate (4.794 tone) cu valoarea de 22,19 milioane de euro, iar carnea şi organele comestibile de pasăre în valoare de 21,7 milioane de euro (14.536 tone).

Deficitul produselor agroalimentare a fost redus considerabil în anul 2010. Aproape de peste două ori s-a micşorat, calculând astfel: de la 1,53 de miliarde de euro în 2009, la 729,45 milioane de euro la sfârşitul lui 2010. În acelaşi timp exporturile au înregistrat o creştere cu 40%, până la 3,06 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut.
Şi importurile de produse agroalimentare au crescut uşor faţă de anul 2009 (3,71 miliarde de euro), atingând valoarea de 3,79 miliarde de euro.
În 2009, România a exportat produse agroalimentare de 2,18 miliarde de euro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Agricultura încotro?, forum economic la Agro Expo Bucovina

Afla totul despre problemele actuale din agricultura. Vino la a IV-a editie a Forumului Economic „Agricultura incotro?” din cadrul Agro Expo Bucovina – 18-20.03.2011!

Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava si Shopping City Suceava va invita sa vizitati cea de a IX-a editie a celui mai mare targ de agricultura si industrie alimentara din Moldova, Agro Expo Bucovina 2011.

Evenimentul a reusit sa adune peste 100 de companii de profil din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova si se va desfasura in perioada 18-20 martie 2011, la Shopping City Suceava

Expozitia va putea fi vizitata zilnic intre orele 10:00 – 18:00.

De asemenea pe data de 18 martie 2011, ora 10:00, in City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, va avea loc si cea de a IV-a editie a “Forumului Economic Agricultura Incotro?“, organizat in parteneriat cu …

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.