Treceți la conținutul principal

Seminar privind îmbunătăţirea standardului de calitate pentru produsele comercializate în pieţe

Centrul Naţional de Teste Comparative va organiza, marţi, în Capitală, seminarul cu tema 'Implementarea Programului Naţional de Atestarea Calităţii pentru produsele comercializate în pieţele agroalimentare'.

Seminarul îşi propune găsirea de soluţii pentru îmbunătăţirea standardului de calitate pentru produsele comercializate în pieţele agroalimentare.

La seminar vor participa reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentanţii producătorilor de alimente, reprezentanţii Primăriilor şi Administraţiilor Pieţelor, reprezentanţi ai firmelor care administrează pieţele agroalimentare, ai Ministerului de Finanţe, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ai Gărzii Financiare, ai Inspectoratului General al Poliţiei, precum şi cei ai Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor.

Sursa: Agerpres

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

Tehnologia produselor horticole. Valorificare in stare proaspata si industrializare

Lucrarea urmareste un scop utilitar, de orientare actuala privind tehnologiile moderne de valorificare a fructelor, legumelor, florilor, semintelor si materialului saditor.

In masura in care va servi la documentarea celor interesati in aplicarea tehnologiei produselor horticole, incepand cu recoltarea si continuand pana la livrarea lor ca marfa, consideram ca ne-am adus si noi contributia la un efort in care sunt angajati toti horticultorii Romaniei, de intelegere, de stapanire si de depasire a problemelor cu care ne vom confrunta in deceniile secolului XXI.

Din cuprins:
Cap. 1. Introducere si scurt istoric (D. Beceanu) pag. 21
1.1. Tehnologia valorificarii legumelor si fructelor
1.2. Evolutia activitatilor de pastrare si prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul roman

Cap. 2. Caracterizarea tehnologica a produselor horticole ( D. Beceanu) pag. 33
2.1. Clasificarea produselor horticole
2.2. Constitutia fizica a produselor horticole
2.3. Fermitatea structo-texturala a pr…