Treceți la conținutul principal

Maramureş: Prima ediţie a târgului de produse tradiţionale ţărăneşti

Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice din Maramureş a deschis vineri, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, târgul de primăvară.

Preşedintele asociaţiei, Ioan Tătăran, din satul Lăpuşel, a spus că la târg, primul din acest an, participă peste 100 de producători agricoli autorizaţi din satele şi comunele judeţului Maramureş.

"E prima ediţia a târgului din acest an şi sper din toată inima să fim mult mai prezenţi cu bunuri agroalimentare şi artizanat pe piaţă tot anul. Există un interes sporit din partea cumpărătorilor de bunuri alimentare de casă. Mulţi dintre locuitorii municipiului Baia Mare merg în timpul săptămânii în piaţa agroalimentară pentru a cumpăra direct de la ţărani alimente, fructe, sucuri naturale, zarzavaturi sau făină, după ce au descoperit câţi aditivi sau e-uri conţin produsele din supermarketuri sau magazine. Deşi piaţa produselor ţărăneşti e una destul de îngustă, cred că din acest an vom asista la o creştere apreciabilă a celor care produc în gospodărie şi vând pe piaţă bunuri alimentare", a spus Ioan Tătăran.

La puţin timp după deschiderea târgului, piaţa s-a umplut de sute de persoane care au dorit să cumpere de la pâine de casă, produse din carne, lactate şi zarzavaturi, până la decoraţiuni interioare sau cergi din lână.

Organizatorii târgului au "condimentat" evenimentul cu un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Naţional Transilvania din Baia Mare.

Doritorii pot cumpăra produse din carne, lactate, legume, fructe, vin, pălincă, prăjituri de casă, o mare diversitate de produse apicole, produse de patiserie, inclusiv pâine coaptă pe vatră, bunuri de artizanat, decoraţiuni şi ceramică. Meşterii populari expun o gamă variată de covoare, cergi, ştergare şi obiecte tradiţionale ce pot fi întrebuinţate în bucătărie. Gablonţurile şi zgărdanele cusute sau produse manual sunt preferatele adolescentelor.

Târgul produselor tradiţionale ţărăneşti se închide duminică, ora 18,00. AGERPRES

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Au mai rămas doar câteva zile pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Reamintim că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 - 2020.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet: http://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.

„Novac afumat din Țara Bârsei” devine produs protejat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene – Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând de astăzi, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei - Indicație Geografică Protejată.

Facem precizarea că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

ANT nu a ajuns la toți crescătorii de bovine. Iată ce județe mai așteaptă banii!

Ajutorul național tranzitoriu (ANT), aferent anului trecut, nu a ajuns încă la toți crescătorii de bovine. Abia, săptămâna trecută, joi, pe 16 aprilie APIA București a făcut ultimele plăți.

Crescătorii de bovine din județele Maramureș, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Satu Mare, Bihor au primit deja subvențiile restante de anul trecut. Din informațiile pe care le am, fermierii din județele Alba, Hunedoara, Brașov așteaptă să-și primească banii. Am vorbit, săptămâna trecută, cu directorul APIA, Mihai Puțintei, și mi-a spus că ultimele plăți s-au făcut joi (16 aprilie n.r.). Așa că banii o să ajungă la toți fermierii. Ce-i drept, subvențiile au și un traseu anevoios: de la APIA la trezorerii, de aici la bănci, spune Claudiu Frânc, liderul crescătorilor de bovine.

Crescătorii de bovine primesc 503 lei pe cap de bovină de carne și 121 de lei pe tona de lapte comercializată. Guvernul a alocat pe 4 martie din bugetul de stat suma de 955 de milioane de lei pentru plata ajutoarelor naționale t…