Treceți la conținutul principal

În ultimii trei ani agricultura a înghiţit 3,5 miliarde de euro

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, a declarat, duminică, la Bacău, că în decursul ultimului an România a transferat către agricultură 3,5 miliarde de euro.

"Într-un an financiar greu, am reuşit să aducem către agricultură o sumă pe care nu o anticipa nimeni, la acestă dată fiind transferaţi 3,5 miliarde de euro. Dacă în anii anteriori, în luna februarie, erau zero euro transferaţi în agricultură, până astăzi au căpătat această destinaţie 2,6 miliarde de euro. Aproape sută la sută aceşti bani transferaţi sunt şi achitaţi către destinatarii din agricultură", a precizat Valeriu Tabără.

Ministrul apreciază că "noile restructurări, punerea în practică a obiectivelor pe care le are Guvernul, vor oferi soluţii viabile şi resurse mari pentru satul românesc şi pentru agricultura ţării", astfel încât "în anii următori să nu se mai discute de criză în domeniile legate de agricultură". În context, Valeriu Tabără s-a arătat convins că România "are un mare potenţial agricol, putând să producă dincolo de ceea ce înseamnă strictul necesar".

"Ţara nostră, o repet de câte ori am ocazia, poate deveni o mare putere agricolă şi de modernizare rurală în Europa, poate produce valori pe care alte state nu le au", a spus ministrul Valeriu Tabără. AGERPRES

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.
Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.
Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii…

Agricultura încotro?, forum economic la Agro Expo Bucovina

Afla totul despre problemele actuale din agricultura. Vino la a IV-a editie a Forumului Economic „Agricultura incotro?” din cadrul Agro Expo Bucovina – 18-20.03.2011!

Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava si Shopping City Suceava va invita sa vizitati cea de a IX-a editie a celui mai mare targ de agricultura si industrie alimentara din Moldova, Agro Expo Bucovina 2011.

Evenimentul a reusit sa adune peste 100 de companii de profil din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova si se va desfasura in perioada 18-20 martie 2011, la Shopping City Suceava

Expozitia va putea fi vizitata zilnic intre orele 10:00 – 18:00.

De asemenea pe data de 18 martie 2011, ora 10:00, in City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, va avea loc si cea de a IV-a editie a “Forumului Economic Agricultura Incotro?“, organizat in parteneriat cu …