Treceți la conținutul principal

Guvernul acordă sprijin pentru crescătorii de porci, păsări şi albine

Guvernul acordă sprijin financiar pentru crescătorii de porci şi păsări, precum şi pentru apicultori, prin trei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri.

Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, crescătorii de procine şi păsări vor beneficia astfel de garanţii de stat, prin Fondul de garantare pentru mediul rural, la contractarea de credite bancare.

"Astăzi am aprobat măsuri prin care crescătorii să poată beneficia de credite garantate de către Fondul de garantare pentru mediul rural cu adeverinţe de la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - n.r.) şi care pot beneficia de aceşti bani acum şi care sunt acoperite de la bugetul de stat în trimestrul IV al anului 2011', a explicat Tabără.

Crescătorii de porci, la fel ca şi crescătorii de păsări, vor beneficia de garanţii totale de până la 360 milioane de lei, a menţionat ministrul.

De asemenea, printr-un program naţional apicol pentru perioada 2011-2013, apicultorii vor beneficia de spijin de la bugetul de stat de aproximativ 14 milioane de lei pe an, care reprezintă 50% din finanţarea totală, restul fiind asigurat de Uniunea Europeană.

"Este o strategie pentru trei ani, sursele financiare de susţinere a programului sunt de la bugetul de stat, pentru anul 2011 suma fiind de 14,7 milioane de lei, aproximativ aceeaşi şi pentru 2012 şi 2013, dar care reprezintă 50% din finanţarea programului, restul fiind asigurat de Uniunea Europeană', a menţionat Tabără.

El a precizat că strategia are în vedere acţiuni de asistenţă tehnică pentru agricultori, combaterea varozei (o boală care afectează albinele. n.r.), raţionalizarea stufăritului pastoral şi măsuri de asistenţă prin laboratoarele de analiză a caracteristicilor mierii, precum şi susţinerea refacerii efectivului de albine pe teritoriul naţional.

Sursa: Agerpres

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de miercuri.
Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.
Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii…

Şeful MADR: Preşedintele ADS a fost demis, dar demiterea nu are legătură cu percheziţiile DNA

Preşedintele Agenţiei pentru Domeniile Statului, Dan Lucian Ştefan Mogoş, a fost demis vineri, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Şeful MADR a precizat că demiterea nu a avut legătură cu percheziţiile de vineri de la ADS, ci s-a urmărit îmbunătăţirea managementului Agenţiei, decizia fiindu-i comunicată lui Mogoş încă din luna septembrie.“Astăzi a fost demis preşedintele ADS. Era o măsură pe care i-am adus-o la cunoştinţă încă din luna septembrie. Simţeam nevoia de îmbunătăţire a managementului Agenţiei. Din păcate, din 23 septembrie, este în concediu medical. Astăzi, am înţeles că îi expiră concediul medical, ca atare, de ieri (joi n.r), au pornit documentele pentru demiterea şi înlocuirea acestuia, lucru care s-a întâmplat astăzi (n.r. vineri)”, a explicat Constantin.
“Decizia i-am comunicat-o din luna septembrie, fără să am dovezi sau suspiciuni, ci pentru faptul că simţeam nevoia unei îmbunătăţiri a managementului Agenţiei”, a adăugat el The original article may stil…

Agricultura încotro?, forum economic la Agro Expo Bucovina

Afla totul despre problemele actuale din agricultura. Vino la a IV-a editie a Forumului Economic „Agricultura incotro?” din cadrul Agro Expo Bucovina – 18-20.03.2011!

Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava si Shopping City Suceava va invita sa vizitati cea de a IX-a editie a celui mai mare targ de agricultura si industrie alimentara din Moldova, Agro Expo Bucovina 2011.

Evenimentul a reusit sa adune peste 100 de companii de profil din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova si se va desfasura in perioada 18-20 martie 2011, la Shopping City Suceava

Expozitia va putea fi vizitata zilnic intre orele 10:00 – 18:00.

De asemenea pe data de 18 martie 2011, ora 10:00, in City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, va avea loc si cea de a IV-a editie a “Forumului Economic Agricultura Incotro?“, organizat in parteneriat cu …