Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2011

Maramureş: Peste 30 de incendii de păşune în luna martie

Cel puţin 30 de incendii de păşuni s-au produs în luna martie, în judeţul Maramureş.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Baia Mare, Viorel Iancu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că incendiile sunt provocate din neatenţie de proprietarii păşunilor când aceştia încearcă să cureţe terenurile de iarbă uscată, crengi şi alte reziduuri adunate pe teren.

Potrivit lui Viorel Iancu, se impune distrugerea vegetaţiei uscate şi a crengilor doar dacă se constată că acestea sunt afectate de boli ce s-ar putea extinde şi spre culturile apropiate.

"De multe ori nu se explică necesitatea aprinderii vegetaţiei uscate, iar proprietarii nu mai pot opri răspândirea focului, încât e nevoie de intervenţia pompierilor. În majoritatea cazurilor, focul distruge şi vegetaţia care ar trebui protejată, inclusiv terenurile vecinilor, producând pagube suplimentare. Din păcate, focurile necontrolate distrug atât natura, cât şi resursele mediului înconjurător", a spus Iancu.

Conform legii, proprieta…

Seminar privind îmbunătăţirea standardului de calitate pentru produsele comercializate în pieţe

Centrul Naţional de Teste Comparative va organiza, marţi, în Capitală, seminarul cu tema 'Implementarea Programului Naţional de Atestarea Calităţii pentru produsele comercializate în pieţele agroalimentare'.

Seminarul îşi propune găsirea de soluţii pentru îmbunătăţirea standardului de calitate pentru produsele comercializate în pieţele agroalimentare.

La seminar vor participa reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentanţii producătorilor de alimente, reprezentanţii Primăriilor şi Administraţiilor Pieţelor, reprezentanţi ai firmelor care administrează pieţele agroalimentare, ai Ministerului de Finanţe, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ai Gărzii Financiare, ai Inspectoratului General al Poliţiei, precum şi cei ai Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor.

Sursa: Agerpres

Vindem arbusti fructiferi

Yurta Prod vinde din pepiniera proprie diferite soiuri de arbusti fructiferi:

- zmeur;
- mur;
- coacaz negru, rosu, alb;
- agris;
- josta.

Date de contact YURTA PROD
Judet Brasov
Localitate Sacele
Adresa BRASOVULUI NR. 80
Telefon1 0268 273039
Telefon2 0722 247625
Fax 0268 273039
Web www.yurtaprod.ro

Intalnire de lucru cu crescatorii de ovine si caprine privind subventiile din 2011

Valeriu Tabara, ministrul agriculturii, s-a intalnit, miercuri 30 martie 2011, cu reprezentantii Federatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania Romovis 2000, la sediul Ministerului Agriculturii.

Principalele teme abordate cu aceasta ocazie au fost elaborarea Normelor Metodologice privind schemele de sprijin prin Platile Nationale Directe Complementare (CNDP) pentru sectorul ovine/caprine pentru anul 2011 si masurile 112 – Instalarea tinerilor fermieri si 141 – Sprijin pentru fermele de semi-subzistenta, cuprinse de Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR).

Astfel, au fost discutate termenele de depunere a cererilor pentru CNDP ovine/caprine si perioadele de efectuare a controlului in teren. Reprezentantii ministerului au precizat ca una dintre problemele care necesita clarificare este cea a numarului de animale existent, iar efectivul eligibil pentru care se solicita sprijin trebuie verificat prin controlul in teren.

In ceea ce priveste masurile din PNDR, s-au purtat …

Ministrul Finanţelor speră să convingă deputaţii să revizuiască legea privind TVA de 5% la alimentele de bază

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, va încerca să-i convingă pe deputaţi să revizuiască legea privind aplicarea unei cote de TVA de 5% la alimentele de bază, deoarece măsura nu va ieftini alimentele, dar va pune în pericol cheltuielile bugetare.

Legea privind aplicarea unei cote reduse de TVA la alimentele de bază a fost adoptată în Parlament pe 19 octombrie 2010, inclusiv cu votul parlamentarilor din partidele aflate la guvernare şi chiar al ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, ca parlamentar. A doua zi, grupul parlamentar PDL a susţinut că votul favorabil a fost o eroare din cauza comunicării defectuoase în cadrul şedinţei.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii, care a fost respinsă miercuri, 23 martie, de Senat.

Legea prevede nivelul de aplicare a unei cote reduse a TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de pâine, carne proaspătă, lapte de consum, ulei vegetal, zahăr şi produse expandate din ce…

Reţeta exportului fictiv de grâu

Firme din Bulgaria „achiziţionează" de pe piaţa românească produse alimentare. Ulterior, doar în acte, se certifică livrarea acestor produse în Bulgaria pentru a se beneficia de scutirea de TVA aplicată livrărilor intracomunitare.

Marfa nefiscalizată şi încasarea de TVA pentru transporturi fictive sunt cele două metode de evaziune fiscală practicată de unii comercianţi de cereale, prin filiera bulgară.

Evaziunea fiscală în domeniul morăritului şi panificaţie se ridică la cel puţin 60%, una dintre cele mai mari din economia românească şi este în creştere. Chiar preşedintele Traian Băsescu a declarat, după prezentarea raportului de activitate SRI pe anul 2010, că a solicitat acestei instituţii să se ocupe de evaziunea fiscală la alimente.

15 firme monitorizate de Garda Financiară

Preşedintele a precizat că se efectuează „exporturi fictive", în mod deosebit cu materie primă agricolă - grâu, porumb.

Acest „nou mecanism" prin care se fură bani de la buget şi care este şi în atenţ…

Valeriu Tabără: “Sectorul apicol este cel mai prezent pe piaţa internaţională”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, prezent, joi, la "Sărbătoarea mierii" de la Blaj, a subliniat că sectorul apicol este extraordinar de performant în prezent, în pofida greutăţilor, şi a arătat că din 22.000 de tone de miere realizate în 2010, aproape 11.000 de tone au fost exportate.

"La această dată, sectorul apicol este cel mai prezent pe piaţa internaţională. Poate ar trebui ca, şi noi, românii, să consumăm ceva mai multă miere. Numai dublarea celor două sute şi ceva de grame care merg pe cap de locuitor la nivel naţional ar însemna extraordinar de mult pentru crescătorii de albine şi pentru producătorii de miere", a afirmat Valeriu Tabără.

Ministrul le-a amintit celor prezenţi la târgul de la Blaj, care timp de două zile este "capitala mierii", că săptămâna trecută a fost aprobată în Guvern ''Strategia apiculturii pentru perioada 2011-2013'' şi a arătat că apicultorii au la dispoziţie aproape 8 milioane de eu…

Traian Băsescu: “Riscurile privind securitatea alimentară sunt legate de preţuri”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că riscurile privind siguranţa alimentară vizează, în cazul României, preţurile, menţionând că o evoluţie rapidă a acestora ar reprezenta un risc pentru români şi că una dintre responsabilităţile Serviciului Român de Informaţii este legată de evaziunea fiscală cu mărfuri alimentare.

"Riscurile (privind securitatea alimentară - n.r.) sunt legate de preţ la noi, nu de lipsa de alimente, pentru că, şi dacă n-ar produce România nimic, o evoluţie extrem de rapidă a preţurilor reprezintă un risc pentru români. Ceea ce eu am cerut SRI-ului (la şedinţa de bilanţ de miercuri - n.r.) este nu să se ocupe de preţuri, ci de evaziunea fiscală pe alimente. Nimeni nu poate face o evaluare corectă (a evoluţiilor preţurilor - n.r.), nici consilierii mei şi m-am lecuit cu evaluările pe termen lung în perioada asta, fie că sunt ale instituţiilor româneşti, fie că sunt ale FMI. Toate, în ultimii ani, s-au dovedit eşecuri de previziune", a sp…

Importurile de produse agroalimentare în 2010 au crescut cu 2%

Importurile de produse agroalimentare au crescut cu numai 2% în cursul anului 2010, în timp ce exporturile de astfel de produse româneşti au crescut cu 40,7%, a declarat miercuri seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

"Se fac tot felul de speculaţii cu privire la aceste importuri, că ar fi de 90% şi aşa mai departe. (...) Nu mai există decât produse minore care sunt cu procente de peste 50%", a spus ministrul Tabără, adăugând că la carnea de vită consumul intern s-a asigurat din importuri în proporţie de 9%, la carnea de porc 35%, la carnea de pasăre 23%, iar la carnea de ovine 1,24%. În ceea ce priveşte importul de legume, acesta se situează la aproximativ 40% din consumul intern. El a precizat că Ministerul Agriculturii lucrează în continuare la strategia în domeniu care va fi prezentată peste circa 10 zile, obiectivul acesteia fiind ca România să devină o ţară net exportatoare de produse alimenta…

FNAPR SOLICITA MINISTERULUI AGRICULTURII PROTEJAREA SNIF

BUNURI. Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR) a cerut Ministerului Agriculturii sa intervina pentru a proteja activele apartinand Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF), sustinand ca unele institutii au inceput deja executarea lor, informeaza NewsIn. Federatia Nationala a Producatorilor cere Ministerului Agriculturii sa intreprinda demersurile legale pentru protejarea activelor statului apartinand Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF) se arata intr-un comunicat transmis duminica de FNPAR. Federatia sustine ca, avand in vedere ca raportul comisiei parlamentare de ancheta, finalizat in 2010, vorbeste de un prejudiciu de 19 miliarde de euro in sectorul de imbunatatiri funciare in perioada 1992-2010, presedintele Romaniei Traian Basescu ar trebui sa-si exprime un punct de vedere.


"Ministerul Agriculturii nu si-a indeplinit obligatiile si sarcinile prevazute expres in legislatia specifica cu privire la SNIF, fie urmare a lipsi r…

DIPLOME DE EXCELENTA PENTRU VINUL SOLO QUINTA 2010

DISTINCTII. Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Valeriu Tabara, a acordat o Diploma de Excelenta Societatii Comerciale Cramele Recas SA pentru vinul SOLO QUINTA 2010, care a obtinut trofeul pentru cel mai bun vin alb sec in concursul „Vinalies Internationaes 2011”, desfasurat la Paris in perioada 25 februarie-1 martie. “Ne face mare placere sa acordam diploma de excelenta pentru vinul SOLO QUINTA si apreciem drept un succes de mare prestigiu al unui domeniu de mare importanta economica-cel al viticulturii. Dintre toate proiectele Ministerului Agriculturii cu finantare din fonduri europene, cele pe restructurare/reconversie a plantatiilor viticole merg cel mai bine, toti banii fiind cheltuiti cu folos. Astfel, din 2007 numarul de beneficiari de fonduri europene a crescut de la 40, pentru 1.176 ha cu o valoare de 6,9 milioane euro la 189 de beneficiari in 2010 pentru o suprafata de 5.124 ha cu o valoare de 41,54 milioane de euro. In 2011, pana in prezent au fost depuse proiect…

APIA A EFECTUAT PLATI DE PESTE 24 MILIOANE DE EURO

PLATI. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a platit in perioada 28.02.2011-02.03.2011, suma de 105.802.183,61 lei (24.767.586,73 euro), pentru un numar de 65.353 fermieri. Astfel, in data de 28.02.2011 s-au efectuat plati pentru schema de plata nationala directa complementara (PNDC1), in valoare de 18.250.557,13 lei (4.272.333,53 euro), iar in intervalul 28.02.2011-02.03.2011 s-au efectuat plati pentru schema de plata unica pe suprafata (SAPS), in valoare de 87.551.626,48 lei (20.495.253,20 euro). Incepand cu data de 1 decembrie 2010, APIA a demarat Campania de plata regulara 2010 si pana in prezent a platit suma de 2.099.401.416,45 lei (491.455.924,07 euro), pentru un numar de 774.665 fermieri, reprezentand: (plata PNDC1 în valoare de 955.202.322,98 lei si plata SAPS in valoare de 1.144.199.093,47 lei). Mentionam ca au fost autorizati la plata 825.745 fermieri, cu suma de 2.247.681.415,54 lei.

Pentru anul 2010, cuantumul alocat schemei de plata SAPS este de 80,36…

IN FEBRUARIE, PRETURILE PRODUSELOR ALIMENTELOR AU CRESCUT

PRETURI. Cartofii, conservele de legume, fructele, faina, painea, uleiul comestibil si laptele de vaca s-au scumpit cel mai mult in februarie comparativ cu luna ianuarie, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS). Preturile produselor alimentare au crescut in medie, in februarie, cu 0,77% fata de ianuarie 2011. Cartofii s-au scumpit cu 10,34%, conservele de legume cu 7,98%, fructele proaspete cu 4,07%, zaharul cu 3,52 %, uleiul comestibil cu 2,67%, faina cu 2,01% si laptele de vaca cu 2,39%. Cresteri mai moderate au fost consemnate la malai 1,03%, produse de franzelarie 1,59%, citrice si alte fructe meridionale cu 1,17%, branza de oaie cu 1,22% si miere de albine cu 1,13%. Scaderi ale preturilor s-au inregistrat in februarie doar la oua, care s-au ieftinit cu 2,21%.

APIA LICITEAZA SERVICIILE DE CONTROL PRIN TELEDETECTIE

LICITATIE. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) va organiza in 27 aprilie o licitatie deschisa pentru contractul de servicii de control prin teledetectie a cererilor de plata pe suprafata depuse de fermieri pentru campania anului 2011, cu o valoare estimata de 2,43 mil. euro, fara TVA, a anuntat NewsIn. Potrivit unui anunt de pe e-licitatie.ro, se estimeaza un numar de 103.766 de dosare de control care vor fi supuse controlului prin teledetectie pentru intreaga perioada de derulare a contractului si o suprafata totala de prelucrat de 28.480 kmp.
Achizitia se va derula pe doua loturi, in functie de zona geografica unde sunt situate parcelele fermierilor selectati pentru controlul prin teledetectie. Astfel, in cadrul primului lot sunt cuprinsi fermieri cu parcele situate in judetele Maramures, Bistrita Nasaud, Cluj, Arad, Alba, Timis, Sibiu, Gorj si Brasov, iar in cel de.al doilea lot fermieri din Suceava, Bacau, Vrancea, Galati, Buzau, Braila, Teleorman, Tulcea si C…

IN 2011, ROMSILVA OFERA ONG-URILOR UN MILION DE PUIETI

IMPADURIRI. Regia Nationala a Padurilor (RNP)- Romsilva va impaduri in acest an o suprafata de circa 14.700 hectare, din care pe 6.400 hectare vor fi plantari efective, a declarat directorul general al Romsilva, Valerian Solovastru, anunta Agerpres. “Avem un disponibil de 57 de milioane de puieti acoperiti in totalitate de regie si pentru tot anul 2011, dar si un plus de 14 milioane de puieti pe care il putem valorifica. De asemenea, vom oferi un milion de puieti sponsorizari catre ONG-uri si pentru cei care fac actiuni de voluntariat”, a adaugat Solovastru.

Cele mai de amploare lucrari de impaduriri efective pe terenuri degradate preluate se vor realiza in aceasta primavara pe raza directiilor silvice Botosani - 128 ha, Teleorman - 47 ha si Timis - 119 ha. Potrivit acestuia, fondurile alocate pentru programul de impadurire din 2011 se ridica la peste 130 de milioane lei, cea mai mare suma fiind suportata din bugetul regiei. Acesta a dat asigurari ca necesarul de puieti pentru lucraril…

Şase proiecte pentru înfiinţarea grupurilor de producători

Un număr de şase proiecte, în valoare de 3,7 milioane lei, au fost declarate eligibile pentru finanţare în cadrul măsurii 142 ‘Înfiinţarea grupurilor de producători din PNDR’, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Din valoarea totală eligibilă, 2,96 milioane lei reprezintă contribuţia comunităţii europene, iar 741.642,34 lei contribuţia bugetului naţional.

Înfiinţarea grupului de producători SC Prod-Ovo Grup SA pe grupa de produse ‘carne de pasăre şi ouă’ din localitatea Lipozat judeţul Vaslui va primi o finanţare din fonduri publice europene şi naţionale de 1,65 milioane lei din care 386.104,35 lei în primul an de înfiinţare. De asemenea, proiectul privind creşterea competitivităţii producţiei de cereale în zona Roman din Neamţ va fi finanţat cu 1,04 milioane lei, din care 60.467,22 lei în primul an.

Restul proiectelor, cu precădere pentru înfiinţarea unor asociaţii de comercializare a produselor lactate, a cărnii de bovine, de cre…

Productia vegetala – promitatoare in 2011

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara , spune ca suprafata insamantata in aceasta primavara este de 6330 ha, alte 1,9 milioane ha. fiind deja insamantate cu grau din toamna anului 2010, şi asta datorita faptului că s-a lucrat mai mult teren decât în 2010.

‘Probabil şi discuţiile despre sancţionarea celor care nu-şi lucrează terenul au reprezentat un stimulent, chiar dacă măsurile nu au fost încă aplicate.’

Insa este nemultumit ,ca au ramas terenuri agricole nearate din toamna ,pentru culturile de primăvară, in proportie de 20-25%. Acum este foarte târziu şi orice arătură care se face de acum incolo,determină o scadere a producţiei de 40 până la 60%.

Dupa cum se prezinta culturile insamantate din toamna – declara ministrul, va fi o producţie agricolă vegetală mai bună decât în 2010. Cultura de grau, cat si de rapita, arata bine,chiar daca au fost geruri, avand strat de zapada , rapita a rezistat inghetului. S-a efectuat si fertilizarea.

Ministrul, consideră că trebuie găsite sol…

Intre utopie si necesitate: Gospodariile, ca surse de energie regenerabila

Dupa cum se stie, Romania are de indeplinit obligatii punctuale privind consumul de energie din surse regenerabile pana in 2020.

Mai exact este vorba despre un target de 24 la suta, in sensul ca tara noastra trebui sa produca aproape un sfert din energie prin utilizarea de tehnologii regenerabile ( energie eoliana, energie generata prin pompe de caldura, biomasa, biocumbustibili, energie solara, etc).

Deja de cativa ani incoace, in special in Dobrogea au aparut investitori puternici capabili sa exploataze resursele de vant ale Romaniei. Acest lucru inseamna ca tara noastra va creste procentul de energie produsa pe cale regenerabila insa, atentie, in majoritatea covarsitoare a cazurilor avem de a face cu producerea de electricitate pe cale alternativa. Or, potrivit normelor CE, Romania trebui sa atinga 24 la suta per global, adica incluzand aici si asa-numita sintagma ” incalzire-racire” si transportul de energie.

Prin urmare, ca sa se incadreaze in cerintele CE, Romania trebui sa produca…

Fasolea italienasca recunoscuta la nivel european

„Fagiolo Cannellino di Atina” DOP, (Italia) desemneaza produsul obtinut din cultivarea plantei Phaselus vulgaris L, ecotipul local „Cannellino di Atina”.

In momentul punerii in consum, „Fagiolo Cannellino di Atina” trebuie să prezinte urmatoarele caracteristici:

* Forma: reniforma, usor eliptica si turtita
* Dimensiunea: lungimea de la 0,9 cm la 1,4 cm si latimea de la 0,5 cm la 0,6 cm
* Culoarea: alb opac
* Tegumentul: subtire
* Greutatea medie, la 100 de boabe: de la minim 38 g, la maxim 50 g
* Epicarpul: fraged, se topeste in gura dupa preparare
* Umiditatea fasolei uscate, la momentul comercializarii: ≤ 13 %

„Fagiolo Cannellino di Atina”, spre deosebire de alte tipuri de fasole, nu necesita punerea la inmuiat inainte de preparare.

In aria de cultura a „Fagiolo Cannellino di Atina”, solurile sunt de origine sedimentara aluvionara, care datează din Holocen. Substraturile sunt permeabile si sunt asezate pe pietris sau pe bancuri pietroase. Din p…

Tesatorie cu matase naturala

In urmă cu cinci ani, Cristina Niculescu, de 43 de ani a hotarat sa faca primul pas spre o inedita afacere, respectiv sa faca tesatorie cu matase naturala.

Matasea este produsa in curtea casei sale din comuna Stoenesti, judetul Valcea din gogosile viermilor de matase pe care tot ea ii creste, an de an.

Cristina Niculescu este singura din tara care mai tese borangic de la viermii de matase pe care ii creste.

Pentru inceput s-a apucat sa investeasca in unelte si utilaje specifice tesatoriei, dintre cele despre care auzise sau vazuse doar in copilarie, la bunica sa. Cu greu a gasit tot ce-i trebuia, de la vartelnite, urzitoare, duroaie, raschitoare, sucale, furci sau fuse, la razboaie de tesut, filatoare si masini de cusut performante. Multe dintre aceste unelte le-a facut pe comanda.

Alaturi de sotul, parintii, socrii si cele doua fiice ale sale, Cristina s-a apucat de tesut. A invatat mestesugul repede. La incepud a tesut produse de artizanat din in si bumbac.

Apoi s-a apucat de cresterea v…

Agricultorii primesc de la minister maxim 74 de euro/ha

Ministerul Agriculturii va notifica in aceasta saptamana Comisiei Europene (CE) platile nationale complementare (CNDP) la nivelul maxim acceptat de Comisie, de circa 74 euro pe hectar, urmand ca nivelul acestui sprijin sa fie acordat in functie de bugetul ministerului.

“Sprijinul pe hectar acordat fermierilor nu va fi mai mic ca anul trecut. Referitor la plata pe hectar, banii de la CE vor fi anul acesta in jur de 100 euro pe hectar. Vom notifica la Comisia Europeana CNDP-urile la un nivel maxim acceptat de UE. Nivelul acestui sprijin va fi acordat in functie de bugetul ministerului”, a declarat joi directorul general al Directiei Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Daniela Giurca.

Aceasta a adaugat ca ministerul va incerca sa solicite in avans sprijinul acordat de Comisia Europeana, de circa 100 de euro pe hectar.


Pentru 2010, fermierii au obtinut schema de plata unica pe suprafata (SAPS) de circa 130 euro pe hectar (80,36 euro din fonduri UE si 50,46 euro la hectar …

Subventiile acordate marilor exploatatii agricole: ramane cum am stabilit

Ministrii europeni ai Agriculturii intentionau sa se opuna, ieri, unui proiect vizand plafonarea ajutoarelor agricole acordate marilor exploatatii, arata un proiect de document ce ar urma sa fie adoptat la reuniunea de la Bruxelles.

Textul, care cuprinde principalele linii de reforma a Politicii Agricole Comune prezentate in toamna anului trecut de Comisia Europeana, “ia nota de opozitia semnificativa a statelor fata de introducerea unui plafon pentru platile directe primite de marile ferme individuale”.

“Orice propunere de reforma trebuie facuta fara a aduce prejudicii competitivitatii companiilor agricole si necesitatii de simplificare a PAC”, subliniaza textul.

Ministrul ungar al Agriculturii, Sandor Fazekas, a carui tara asigura in prezent presedintia UE si este la originea textului, a estimat ca exista sanse pentru ca cei 27 sa cada de acord asupra compromisului prezentat. Proiectul de compromis subliniaza ca ajutoarele directe “contribuie in prezent la asigurarea unui nivel de viat…

Workshop pe tema "Satul românesc - prezent şi viitor"

Prefectul judeţului Neamţ, Mihai Archip, a participat joi la workshop-ul pe tema "Satul românesc - prezent si viitor", prilej cu care au fost abordate teme de interes pentru mediul rural. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură, în cadrul întâlnirii la care a participat şi Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, s-au pus în dezbatere noutăţile privind modalităţile de accesare a fondurilor europene pe diferite măsuri, tehnicile noi privind solicitările sprijinului financiar pentru fermieri, precum şi alte teme din domeniul agriculturii.

"Nu trebuie neglijat rolul fundamental pe care l-au avut economia agrară, mediul rural, comunităţile rurale şi ţăranii în istoria noastră. Nu se poate vorbi de istoria României în afara istoriei satului românesc. România este într-o măsură semnificativă o Românie rurală. Aproape 94% din teritoriul României este teritoriu rural, unde locuiesc 47% dintre români. Viaţa socială a satului românesc a …

Numarul 1 in productia de articole din hartie tissue isi sustine cresterea cu SocrateOpen

Monte Bianco, cel mai mare producator de articole din hartie tissue din Romania, si-a sprijinit cresterea constanta din ultimii 4 ani pe solutia ERP open source SocrateOpen de la BITSoftware.
Cresterea accelerata a afacerii, triplarea numarului de tranzactii lunare si obiectivele de vanzari tot mai indraznete au impus realizarea unei operatiuni de upgrade de la un simplu soft de gestiune si contabilitate pe care cei de la Monte Bianco il utilizau, la un ERP capabil sa gestioneze un numar mare de date si sa ofere informatii exacte si in timp real, astfel incat sa asigure o sustinere reala a cresterii companiei si obiectivelor de vanzari.

„In acel moment, am cautat sa vedem cam tot ce era pe piata. Am avut de ales intre 4 sau 5 solutii ERP, decizia finala de implementare a SocrateOpen avand la baza doua aspecte. In primul rand, cei de la BITSoftware nu numai ca au venit cu un produs care a avut cel mai bun raport functionalitate-pret, dar au fost si singurii care ne-au ajutat sa ne clarif…

Comunicat de presa APDRP

Proiectele pentru mici afaceri în mediul rural nu vor mai avea obligativitatea de a asigura spaţii de garare pentru utilaje

Începând cu următoarea sesiune de depunere de proiecte pentru Măsura 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor”, care va avea loc în perioada 2 – 31 mai 2011, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va elimina obligativitatea existenţei sau amenajării, prin proiect, a spaţiilor de garare a utilajelor sau mijloacelor de transport specializate.

Această facilitate se adresează beneficiarilor care depun proiecte ce prevăd achiziţia de astfel de mijloace.

Obligativitatea se referea la construirea a cel puţin unei platforme betonate care să asigure gararea acestor utilaje sau mijloace de transport, iar proiectele care nu aveau prevăzută această facilitate erau declarate neeligibile.

În urma discuţiilor cu Ministerul Mediului şi Pădurilor a reieşit faptul că betonul se poate constitui într-un factor poluant suplimentar, iar elim…

Guvernul acordă sprijin pentru crescătorii de porci, păsări şi albine

Guvernul acordă sprijin financiar pentru crescătorii de porci şi păsări, precum şi pentru apicultori, prin trei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri.

Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, crescătorii de procine şi păsări vor beneficia astfel de garanţii de stat, prin Fondul de garantare pentru mediul rural, la contractarea de credite bancare.

"Astăzi am aprobat măsuri prin care crescătorii să poată beneficia de credite garantate de către Fondul de garantare pentru mediul rural cu adeverinţe de la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - n.r.) şi care pot beneficia de aceşti bani acum şi care sunt acoperite de la bugetul de stat în trimestrul IV al anului 2011', a explicat Tabără.

Crescătorii de porci, la fel ca şi crescătorii de păsări, vor beneficia de garanţii totale de până la 360 milioane de lei, a menţionat ministrul.

De asemenea, printr-un program naţional apicol pentru perioada 2011-2013, apicultorii vor beneficia de spijin de la bugetul de s…

Legumele româneşti, mai bune decât cele aduse din străinătate

Legumele româneşti au aromă, gust şi reprezintă un izvor de sănătate, este concluzia unui experiment realizat la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău.

'Două sute de soiuri şi hibrizi de legume, în special tomate, creaţii ale cercetării româneşti, au fost testate timp de şase luni la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău în comparaţie cu produse similare din străinătate. Legumele aduse din afară au rezistat şase luni fără să se strice, în vreme ce legumele româneşti au început să se deprecieze după primele două săptămâni', a declarat, joi, pentru AGERPRES, Costel Vânătoru, secretar ştiinţific la Staţiunea de cercetări legumicole din Buzău.

Cercetătorul explică acest lucru prin faptul că 'legumele aduse din afară nu au gust specific, sunt cultivate pe substrat nutritiv sau pe vată minerală, au la bază soiuri ameliorate genetic şi nu în ultimul rând, sunt tratate chimic, prin iradiere'', după cum au constatat unii oameni de ştiinţă.

'Prin conţinutul ridicat în a…

Targ de produse traditionale Sibiu (19 - 20 martie 2011)

Acest targ de bucate vizeaza promovarea fermierilor si producatorilor de specialitati traditionale de calitate, dar si prezentarea produselor atestate traditional de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Targul se inscrie si in proiectul dezvoltat de Fundatia ADEPT Transilvania, de sprijinire a micilor fermieri, proiect finantat din fonduri acordate de catre Guvernul Norvegiei, prin intermediul Programului norvegian de Cooperare pentru crestere economica si dezvoltare sustenabila in Romania.

Prima editie a targului, care se doreste sa fie urmata de cate o editie in fiecare luna in perioada aprilie-octombrie, este organizata de catre Complexul National Muzeal "ASTRA", Directia pentru Agricultura Judeteana Sibiu, Asociatia producatorilor de produse traditionale si ecologice Marginimea Sibiului, Fundatia ADEPT, cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu.

Evenimentul este menit sa mentina puntea de legatura creata intre producatorii de bucate traditionale si toti consum…

10 flori benefice in gradina de legume

Cercetarile inovatoare din ultimul deceniu ne dezvaluie modul in care putem atrage insectele benefice- buburuzele, gadaci la sol si alte insecte care se hranesc cu daunatorii plantelor.

Cele mai bune 10 flori in gradina, in acest sens sunt:

Albastreaua (Centaurea cyanus) Aceste flori salbatice albastre atrag prin nectarul lor mustele, buburuzele, crysopidaele si viespii benefici.

Ciucusoara (Lobularia Maritima) Aceasta planta anuala alba minunata, foarte parfumata este benefica pentru insectele care manca paduchii.

Limba mielului (Borago officinalis) Aceasta planta anuala albastra atrage insectele benefice pentru a depune ouale.

Planta Cupa (Silphium perfoliatum) Aceasta planta perene, cu frunze mari atractive este atractiva pe timpul verii pentru multe insecte benefice.

Isopul (Agastache Foeniculum sau rugosa A.,) are flori bogate in nectar si este foarte atractiva pentru insectele benefice.

Margareta de aur (Anthemis tinctoria) este foarte atractiva pentru buburuze, lacewings, muste de flo…

Maramureş: Prima ediţie a târgului de produse tradiţionale ţărăneşti

Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice din Maramureş a deschis vineri, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, târgul de primăvară.

Preşedintele asociaţiei, Ioan Tătăran, din satul Lăpuşel, a spus că la târg, primul din acest an, participă peste 100 de producători agricoli autorizaţi din satele şi comunele judeţului Maramureş.

"E prima ediţia a târgului din acest an şi sper din toată inima să fim mult mai prezenţi cu bunuri agroalimentare şi artizanat pe piaţă tot anul. Există un interes sporit din partea cumpărătorilor de bunuri alimentare de casă. Mulţi dintre locuitorii municipiului Baia Mare merg în timpul săptămânii în piaţa agroalimentară pentru a cumpăra direct de la ţărani alimente, fructe, sucuri naturale, zarzavaturi sau făină, după ce au descoperit câţi aditivi sau e-uri conţin produsele din supermarketuri sau magazine. Deşi piaţa produselor ţărăneşti e una destul de îngustă, cred că din acest an vom asista la o creştere apreciabilă a celor c…

Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 14 - 18 martie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 200.255 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 1.075.905,78 hectare.

Dintre cei 200.255 de fermieri care au depus cereri de plată, 194.838 au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 1.056.989,59 hectare.

La nivelul centrelor judeţene/locale au fost depuse, în mod clasic, un număr de 5.417 cereri, pentru o suprafaţă de 18.916,19 hectare.

Reamintim că APIA a lansat, la data de 1 martie 2011, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 16 mai 2011, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 17 mai, se …

APIA a plătit suma de 58.924.636,37 lei pentru PNDC1 si SAPS

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit în perioada 14.03.2011 – 18.03.2011, suma de 58.924.636,37 lei (13.793.865,59 euro), astfel:

- în perioada 15.03.2011 – 18.03.2011 s-au efectuat plăţi pentru schema de plată naţională directă complementară (PNDC1), în valoare de 31.400.503,18 lei (7.350.649,10 euro);

- în intervalul 14.03.2011 – 18.03.2011 s-au efectuat plăţi pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), în valoare de 27.524.133,19 lei (6.443.216,49 euro).

Începând cu data de 1 decembrie 2010, APIA a demarat Campania de plată regulară 2010 şi până în prezent a plătit suma de 2.326.246.841,85 lei (544.558.931,09 euro), pentru un număr de 847.100 fermieri, reprezentând:

- plata PNDC1 în valoare de 1.024.372.955,64 lei (239.798.903,42 euro);

- plata SAPS în valoare de 1.301.873.886,21 lei (304.760.027,67 euro).

Menţionăm că au fost autorizaţi la plată 893.791 fermieri, cu suma de 2.525.550.103,09 lei (591.214.507,67 euro).

Reamintim că pentru anul 2010, cua…

Targul Apicol de Primavara, judetul Timis

Valeriu Tabara, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, a participat la prima editie a Targului Apicol de Primavara, desfasurat intre 12 -13 martie 2011 la Ghiroda – judetul Timis si organizat de Primaria comunei Ghiroda si de Asociatia Crescatorilor de Albine Filiala Timis.

Ministrul agriculturii a prezentat date despre Programul National Apicol (PNA) 2011-2013 si valoarea sprijinului financiar de la bugetul national, prin bugetul MADR. Aceasta valoare este de 43.941.629 lei, defalcate astfel:

* 2011 : 14.701.144, 33 lei;
* 2012 : 14.653.837, 68 lei
* 2013 : 14.586.646, 74 lei

De asemenea, Valeriu Tabara a precizat ca Hotararea de Guvern privind aprobarea PNA se afla in avizare.

Printre participantii la eveniment s-au mai numarat prof. Nada Plavsa, cercetator laborator la Apicultura Novi Sad, Dr. Ing. Popescu Ion, presedintele ACA Bucuresti, dr. biochimist Mateescu Cristina, director ICDA Bucuresti, dr.ing. Bura Marian prof. USAB Timisoara, precum si dl. B…

Livada superintensiva la Miercurea Sibiului

Livada superintensiva din Miercurea Sibiului a fost infiintata in 2006 si pe 22 de hectare sunt plantati meri din soiurile Gala, Golden si Fuji, iar pe restul, pere din soiurile Williams, Abate, Kaizer.

Distanta dintre pomi este de 90 cm pe rand si de 3 metri intre randuri. Prezinta un sistem de irigare prin picurare si protectie antigrindina.

Pomii sunt adusi din Italia; instalatiile sunt dupa model italienesc si proiectul de asemenea.

Investitorul, inginerul Ioan Morariu, a infiintat plantatia de meri printr-un proiect SAPARD in valoare de 1,1 milioane de euro.

Densitatea la care au fost plantaţi este de 3.200 de pomi/ha; in total fiind aduşi din Italia 80.000 de meri si peri.

Sistemul ultramodern de irigare prin picurare este complet automatizat iar ultima investitie in curs de desfasurare sunt un depozit modern pentru pastrarea fructelor, si o linie de sucuri naturale.

Programul de angajare intr-o viata duhovniceasca autentica

Intai frecventa la biserica. Nu concep un crestin sa nu mearga la biserica, si mai ales un crestin ortodox sa nu mearga la biserica in duminici si sarbatori, mai ales in duminici la Sfanta Liturghie. Doua ceasuri pentru Dumnezeu, daca cred in Dumnezeu, nu e prea mult doua ceasuri pe saptamina. Si daca nu le gasesti cele doua ceasuri pentru Dumnezeu pe saptamina, sa stii ca nu ai Dumnezeu. Sa nu te mai numeri la credinciosi, ca nu esti credincios.

Al doilea punct este sa incepi ziua cu Dumnezeu si sa o sfarsesti cu Dumnezeu, adica cu rugaciuni de dimineata si seara si rugaciunile de la masa. Asta iarasi tine de program. Cine poate incepe ziua fara Dumnezeu si o poate sfarsi fara Dumnezeu inseamna ca nu isi da seama de raportul lui cu Dumnezeu. Daca crezi in Dumnezeu, sa stii ca Dumnezeu nu poate fi neglijat, daca Il neglijezi sa stii ca nu Il ai.

Al treilea punct e sa citesti din Noul Testament in fiecare zi doua capitole, ca sa ti se imbogateasca mintea cu ganduri bune, pentru ca mintea…

Agricultura încotro?, forum economic la Agro Expo Bucovina

Afla totul despre problemele actuale din agricultura. Vino la a IV-a editie a Forumului Economic „Agricultura incotro?” din cadrul Agro Expo Bucovina – 18-20.03.2011!

Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Directia Pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Suceava si Shopping City Suceava va invita sa vizitati cea de a IX-a editie a celui mai mare targ de agricultura si industrie alimentara din Moldova, Agro Expo Bucovina 2011.

Evenimentul a reusit sa adune peste 100 de companii de profil din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova si se va desfasura in perioada 18-20 martie 2011, la Shopping City Suceava

Expozitia va putea fi vizitata zilnic intre orele 10:00 – 18:00.

De asemenea pe data de 18 martie 2011, ora 10:00, in City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, va avea loc si cea de a IV-a editie a “Forumului Economic Agricultura Incotro?“, organizat in parteneriat cu …

Uleiuri presate la rece 100% naturale de la 2E Prod

Uleiurile presate la rece Cardinal sunt uleiuri bio, extravirgine, nerafinate chimic, cu un rol important in alimentatie, mai ales in alcatuirea unei diete echilibrate si santoase. Aceste uleiuri sunt bogate în substante nutritive, au un gust placut, culoare, vâscozitate si o aroma aparte.

Crescand consumul de uleiuri presate la rece in locul celor rafinate, se face profilaxia imbatranirii precoce, scaderea colesterolului, hipertensiunii arteriale, a riscului de accident vascular, dar si eliminarea problemelor gastrice.

Uleiurile presate la rece 100% naturale de cea mai buna calitate , fie ele din floarea soarelui, dovleac, susan, nuca sau in, ori din orice alte seminte oleaginoase, sunt ingrediente importante, dar adeseori neglijate, in prepararea hranei zilnice.

Studii recente recomanda in alimentatie uleiurile presate la rece cu atat mai mult daca ele sunt si uleiuri bio extravirgine, asa cum sunt uleiurile Cardinal, fabricate la 2E PROD.

Sanatatea incepe de la o dieta naturala. Tot…

Gestionarea controalelor privind importurile de carne stârneşte critici la UE

Curtea de Conturi a Uniunii Europene a criticat miercuri Comisia Europeană pentru modul său de gestionare a controalelor veterinare la frontiere asupra importurilor de carne şi de produse din carne, informează agenţia spaniolă de presă EFE.

Acest organism a prezentat rezultatele unei evaluări privind modul în care Bruxelles a supervizat controlul în vămi în ceea ce priveşte alimentele pe bază de carne sosite din terţe ţări. Auditorii Curţii au vizitat punctele de frontieră şi autorităţile din Spania, Franţa, Olanda şi România; în plus, au participat la inspecţii ale Oficiului alimentar şi veterinar al CE în Lituania, Marea Britanie şi Grecia, adaugă EFE.

Curtea a concluzionat că există întârzieri în aplicarea unor norme ale UE din 2004 în materie de 'igienă animală'.

A semnalat că există o reducere 'substanţială' a indicilor de control din cauza unor 'acorduri de echivalenţă' pe care UE le semnează cu ţări terţe cu care are relaţii comerciale şi a estimat că aceas…

Simpozionul „Modernizarea agriculturii“, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti”

În Aula Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti” a avut loc recent simpozionul cu tema: „Modernizarea agriculturii”. Au participat personalităţi din domeniul economiei agrare: specialişti, cadre universitare, cercetători, reprezentanţi ai autorităţilor publice etc. Lucrările simpozionului au fost deschise de prof. dr. Gheorghe SIN, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, care a subliniat importanţa tematicii propuse pentru dezbatere în cadrul simpozionului, a problemelor actuale cu care se confruntă agricultura şi a măsurilor care trebuie luate pentru a ne alinia la cerinţele Uniunii Europene. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul dezbaterilor îi amintim pe Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Senat, prof. Mihai Berca, şi Nicolae Sitaru, preşedintele LAPAR. S-a făcut o amplă analiză a situaţiei din sectorul agroalimentar, avansâ…

Dafinul

În mitologia greacă se spune că dafinul a apărut iniţial când nimfa Daphne s-a transformat în acest arbore pentru a scăpa de urmărirea zeului Apollo, care a devenit apoi stăpânul acestei plante. Frunzele de dafin sunt menţionate într-un document sumerian, scris în cuneiforme, vechi de 7.000 de ani. Este originar din Orientul Mijlociu, dar răspândit în toate zonele mediteraneene încă din Antichitate. Frunzele de dafin erau folosite în Roma Antică la ornarea coroanelor de lauri purtate de toţi împăraţii şi eroii. Acesta este motivul pentru care şi în zilele noastre câştigătorii diferitelor premii şi concursuri poartă numele de „laureaţi“. Câştigătorul premiului Grand-Prix de Formula 1 este încununat cu o coroană împletită din frunze de dafin. Cuvântul bacalaureat provine din „bacalaureatus“ = baca laurea, care înseamnă mugur sau bacă de laur, adică fructul de dafin.

Semnificaţie

Acest arbust este asociat cu nemurirea pentru că frunzele sale rămân verzi iarna. De aceea romanii au făcut d…

Despre curcani

Chiar dacă astăzi curcanii şi partenerele lor sunt păsări crescute în ferme profesionale, odinioară acestea cutreierau câmpurile în cârduri. Curcanii au o existenţă puternic înrădăcinată în trecut, fiind domesticiţi cu aproape 2.000 de ani înainte de Hristos de către azteci.

Originea

Primele documente care le prezintă ca pe nişte înaripate domesticite datează din 1519, în Mexic. Mai târziu, în 1539, curcanii sunt aduşi şi în Spania, iar în 1541 ajung şi în Marea Britanie. Regele Henric al VIII-lea a fost primul britanic care s-a înfruptat din copanele de curcan. Curcanii fac parte din familia Meleagridae, care cuprinde două specii. Cea mai puţin cunoscută este Meleagris ocellata, care nu a fost încă domesticită. Aceşti curcani sălbatici trăiesc în cârduri nu foarte numeroase în pădurile din peninsula Yucatan. Dar se pare că zilele acestora sunt numărate, întrucât distrugerea habitatului lor natural a contribuit la scăderea semnificativă a populaţiilor.

Incredibila loialitate a albatroşil…

Fierarul satului

Secolul XX a fost denumit secolul vitezei. Secolul XXI oare cum ar putea fi numit? Al robotizării? Al informatizării? Al calculatoarelor? Într-o astfel de lume grăbită, care caută soluţii rapide pentru orice, pare că nu mai avem timp pentru nimic. Deschidem laptopul sau calculatorul şi dintr-un click ne transpunem într-o altă dimensiune, care parcă are răspuns pentru toate întrebările noastre. Chiar satul românesc este supus acestei transformări şi nimeni nu mai este tentat sau nu mai are timp să înveţe şi să ducă mai departe meseriile tradiţionale.

Moştenire de familie

O astfel de meserie este şi fierăria. Mărturisesc că mi-a trebuit ceva timp să găsesc un atelier de fierărie în care modernismul să nu fi pătruns prea mult, care să-şi păstreze caracterul de unicitate şi tradiţionalism. L-am găsit în comuna Ceptura, judeţul Prahova, la Cristian Bineaţă, un fierar care a crescut cu meseria asta. Tatăl şi bunicul lui au fost tot fierari. I-ar plăcea ca şi băiatul lui cel mic, acum în vârs…